Exercițiul NATO Dynamic Mongoose 2020

NATO a început ieri desfășurarea  exercițiului de luptă antisubmarin Dynamic Mongoose 2020 în largul coastelor Islandei.

Exercițiul este coordonat de Comandamentul Maritim Aliat – MARCOM (Allied MARitime COMmand) și se va desfășura exclusiv pe mare. Islanda în calitate de țară gazdă oferă sprijnul logistic în capitala Reykjavik. 

La Dynamic Mongoose 2020 participă circa 2.000 de militari din șase state membre – Canada, Franța, Germania, Marea Britanie, Norvegia și SUA – și are ca scop îmbunătățirea interoperabilității și antrenarea în lupta antisubmarin și împotriva navelor de suprafață.  

Cinci nave de suprafață din SUA, Marea Britanie, Norvegia și Canada, cinci submarine (aparținând SUA, Franța, Germania, Norvegia și Marea Britanie) și cinci avioane de patrulare maritimă (din SUA, Marea Britanie și Franța) participă la exercițiul din nordul Oceanului Atlantic.

Marina britanică participă la exercițiu cu submarinul de atac cu propulsie nucleară HMS Trenchant (S91), fregatelor HMS Kent și HMS Westminster (de la baza navală din Portsmouth), precum și elicoptere de luptă antisubmarin Merlin Mk2.

Submarinul Trenchant are un deplasament de 5.400 de tone în imersiune și este echipat cu cinci tuburi lanstorpile de 533mm din care se pot lansa torpile grele Spearfish și rachete de croazieră Tomahawk (rază de acțiune peste 1.600km). Royal Navy mai deține trei submarine din această clasă care vor fi înlocuite în anii următori de noua clasă Astute.

Cele două fregate pentru lupta antisubmarin din clasa Tip 23 au un deplasament de 5.000 de tone și sunt echipate cu rachete antinavă Harpoon, torpile ușoare Sting Ray (324mm) și rachete antiaeriene cu rază medie de acțiune Sea Ceptor (bătaie 25km). Royal Navy dispune de 13 fregate din această clasă, iar marina chiliană de 3 nave.

Forțele navale americane sunt reprezentate de distrugătorul purtător de rachete din clasa Arleigh Burke – USS Roosevelt (DDG 80), submarinul de atac cu propulsie nucleară din clasa Virginia – USS Indiana (SSN 789) și două avioane de patrulare maritimă P-8A Poseidon.    

USS Roosevelt este echipat cu sistemul electronic AEGIS care integrează diferite tipuri de armament de la bord și dispune de capabilități de apărare împotriva rachetelor balistice.

P-8A Poseidon MRA Mk.1 este un avion modern de patrulare maritimă (MPA – Maritime Patrol Aircraft) cu rază lungă de acțiune (peste 6.500 km) dotat cu senzori pentru supraveghere maritimă, echipamente pentru operații de căutare-salvare și sisteme pentru lupta antisubmarin.

P-8A Poseidon se află în dotarea Marii Britanii, Australiei, Norvegiei, Indiei și SUA (122 operaționale). Au mai fost comandate de Noua Zeelandă și Coreea de Sud. Costul unui astfel de aparat, considerat a fi cel mai bun MPA, se ridică la circa 300 milioane de dolari.

NATO desfășoară anul două exerciții de luptă antisubmarin-Dynamic Mongoose and Dynamic Manta, ultimul în largul coastelor Siciliei în luna februarie.

Exercițiul Dynamic Mongoose 2020 se va finaliza pe 10 iulie 2020.

Sursă foto: US NAvy (Submarinul Indiana)

Lasă un răspuns