Un submarin nuclear francez a ”scufundat” un portavion american în cadrul unui exercițiu

Pe 4 martie 2015, forțele navale franceze au anunțat pe un blog că în cadrul unui exercițiu de luptă antisubmarin comun submarinul francez de atac cu propulsie nucleară Saphir a urmărit și simulat ”scufundarea” portavionului cu propulsie nucleară USS Theodore Roosevelt. Mai mult, în afară de portavionul american, au mai fost ”scufundate” și un număr necunoscut de nave de escortă. Ulterior, postarea a fost ștearsă fără nicio explicație.   

Exercițiul comun COMPTUEX a avut loc pe durata a 10 zile în largul coastei Floridei înainte de dislocarea grupării navale americane într-o zonă de operații. Ce se cunoaște cu siguranță este că la exercițiu a fost implicată CSG 12 (Carrier Strike Group 12) – Gruparea operativă de lovire condusă de portavionul cu propulsie nucleară USS Theodore Roosevelt (CVN-71), însoțit de crucișătorul purtător de rachete USS Normandy (CG 60 – echipat cu sistemul AEGIS) din clasa Ticonderoga și distrugătoarele Winston S. Churchill (DDG 81)Forrest Sherman (DDG 98) și Farragut (DDG 99), echipate cu sistem AEGIS din clasa Arleigh Burke din cadrul Flotilei 2 distrugătoare.

Exercițiul de luptă antisubmarin cuprindea două faze. În faza inițială, submarinul francez a fost atașat CSG 12 pentru a descoperi submarinele ”inamice” – reprezentat de un submarin cu propulsie nucleară american din clasa Los Angeles – și de a transmite informațiile despre acestea mijloacelor proprii de luptă antisubmarin.   

În faza a doua a exercițiului, submarinul francez Saphir a devenit submarinul ”inamic”, sprijinit de avioane de cercetare maritimă P-3C Orion și P-8 Poseidon, și având misiunea de a descoperi portavionul american și de a ajunge într-o poziție favorabilă de atac cu torpile. În ultima zi a exercițiului, Saphir a ajuns în poziția de atac și a simulat lansarea de torpile care au ”scufundat” portavionul american, dar și o parte a escortei.

În mediul online, postarea marinei franceze a fost rapid ștearsă, nu înainte însă ca diferite media, din întreaga lume, să preia informația, printre care și RT (Russia Today). În cel mai pur stil rusesc, RT a ”demonstrat” că Saphir a exploatat o vulnerabilitate majoră, fapt ce i-a permis să penetreze ecranul de protecție antisubmarin asigurat de navele din escortă. Evident era o pură speculație, postarea franceză neincluzând astfel de detalii.         

Cum a putut Saphir realiza o astfel de performanță? Pentru început cîteva date despre participanții exercițiului.

Saphir este cea de-a doua navă a clasei de submarine de atac cu propulsie nucleară Rubis din cadrul marinei franceze, prima clasă de submarine franceze care utilizează propulsia nucleară (până la începutul anilor 1980 submarinele franceze de atac dispuneau de propulsie convențională).

Submarinele din clasa Rubis au deplasament de 2.630 tone în imersiune și sunt echipate cu patru tuburi lanstorpile de 533mm pentru torpile F17 Mod 2 și rachete antinavă MM39 Exocet. Au un echipaj de circa 70 de marinari și ating o viteză în imersiune destul de bună – 25 de noduri (46km/h).     

În cadrul Marine Nationale (forțele navale franceze), torpilele F17 Mod.2 (rază de acțiune 20km și viteză 74km/h, sistem de dirijare prin cablu pe traseul inițial către țintă și autodirijare de tip activ/pasiv în apropierea raionului țintelor), au fost introduse în dotare în 1988, echipând și cele patru submarine nucleare purtătoare de rachete balistice (SSBN) din clasa Le Triomphant. F17 Mod.2  vor fi înlocuite de torpilele grele F21 care au un diametru standard NATO de 533mm, o lungime de 6m și o greutate de 1.550kg. F21 este capabilă să acționeze la adâncimi cuprinse între 500m și 10m, iar raza sa de acțiune depășește 50km.

Torpila F21 este dirijată prin fibră optică, iar ulterior în apropierea raionului țintelor va intra în funcțiune capul de autodirijare care va iniția sistemele de căutare activă/pasivă a țintei. Capul de autorijare este în măsură să descopere și să urmărească autonom o țintă dintr-un grup de nave, clasificând semnalele acesteia și anulând semnalale false de contraacțiune acustică ale sistemelor de protecție împotriva torpilelor ale navelor adverse.

Avionul P-8A Poseidon are un echipaj de 9 militari (2 piloți și 7 operatori echipamente), poate transporta și lansa 129 de geamanduri radio-acustice pentru descoperirea submarinelor (64 pot fi monitorizate simultan) și are o rază de acțiune de peste 6.500 km. În privința sistemelor de la bord avionul dispune de un radar de cercetare maritimă Raytheon AN/APY-10, echipamente pentru măsuri de sprijin electronic – ESM (Electronic Support Measures) de tip NG AN/ALQ-240 (V) și aparatură  electronooptică și în IR (EO/IR) L-3 WESCAM MX-20HD.

În plus, spre deosebire de alte aparate similare, avionul oferă posibilități de operare în rețea și dispune de o capabilitate importantă care va influența radical operațiile antisubmarin ale US Navy denumită MAC (Multi-Static Active Coherent) – un sonar de tip activ care utilizează două tipuri de balize-sonar (sursa și receptorul) pentru descoperirea și localizarea submarinelor adverse în diferite ape oceanice. Costul unui astfel de aparat, considerat a fi cel mai bun MPA, se ridică la circa 300 milioane de dolari.

Important de subliniat este faptul că nu se cunosc regulile de angajare din cadrul exercițiului, ceea ce ar fi permis aflarea unor informații importante cum ar fi nivelul de operativitate permis sistemelor de luptă antisubmarin (parțial – cu întruperi/avarii sau complet operative) sau câte sisteme ar fi fost alocate/activate pentru scopul exercițiului.

Chiar dacă Saphir ar fi lansat cele patru torpile, este clar că acestea ar fi lovit cel mult patru nave, inclusiv portavionul american. Lovit de o torpilă cu o încărcătură de luptă de 250kg (explobil HBX-3), în realitate portavionul american cu siguranță nu ar fi fost scufundat, iar avariile la un vas cu un deplasament de 100.000 de tone nu ar fi fost semnificative pentru a perturba operațiile grupului său aerian. Totuși, ar fi fost interesant de aflat dacă și cum a funcționat (și) armamentul de luptă antisubmarin din dotarea portavionului – sistemul de apărare împotriva torpilelor pentru navele de suprafață – SSTDS (Surface Ship Torpedo Defence System) sau sistemul de contramăsuri antitorpile tractat AN/SLQ-25 Nixie, precum și cele 6-8 elicoptere de luptă antisubmarin SH/HH-60 H Seahawk.   

Lucrurile sunt puțin mai complicate în privința sistemelor de luptă antisubmarin din dotarea celor patru nave de escortă și este posibil ca exercițiul să fi vizat chiar testarea sistemelor de hidrolocație AN/SQQ-89A(V)15 care echipează atât distrugătoarele, cât și crucișătoarele echipate cu sistemul electronic AEGIS – care integrează diferite tipuri de armament de la bord și dispun de capabilități de apărare împotriva rachetelor balistice.

Sistemul integrat de luptă antisubmarin AN/SQQ-89A(V)15 cuprinde un sonar de chilă AN/SQS-53C, receptoare omnidirecționale pentru sprijinirea descoperirii acustice pentru banda de frecvențe largă și un sonar tractat multirol – MFTA (Multi-Function Towed Array), ale căror informații sunt integrate și procesate împreună cu cele transmise de elicopterele de luptă antisubmarin MH-60 Seahawk. Plecând de la faptul că este considerat cel mai performant din lume, consider că ar fi putut descoperi submarinul francez în cooperare cu elicopterele de luptă antisubmarin de la bordul navelor. 

Fără a cunoaște regulile de angajare din cadrul exercițiului, putem doar presupune că succesul repurtat de submarinul francez s-a datorat următorilor factori: viteza bună în imersiune, amprenta mică de hidrolocație, autonomia nelimitată a submarinelor nucleare, echipamentele de sprijin electronic, precum și pregătirea echipajului. Submarinul Saphir a fost retras din serviciul activ al marinei franceze în iulie 2019, urmând a fi înlocuit de noile submarine din clasa Barracuda (deplasament 5.300 de tone în imersiune și patru tuburi lanstorpile).   

Trebuie spus că, în general, capabilitățile de luptă antisubmarin ale forțelor navale americane s-au deteriorat masiv de la  sfârșitul Razboiului Rece, în special după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. Accentul pus de conducerea Pentagonului pe războaiele terestre din Irak și Afganistan au canalizat resursele și bugetul US Navy pe alte priorități. În timp ce marina americană încearcă în prezent să-și redreseze capabilitățile de luptă antisubmarin, forțele navale chinezești și rusești continuă să se extindă și să devină din ce în ce mai agresive în zona Pacificului, Mării Mediterane sau a Mării Baltice.

”Scufundarea”, sau mai degrabă lovirea, portavionului Theodore Roosevelt a fost desigur o lovitură pentru mândria US Navy, dar cu siguranță a furnizat și lecții importantă și anume că niciun ecran de protecție nu este impenetrabil și că submarinele reprezintă o amenințare reală la adresa grupărilor operative navale.

Sursă foto: Marine nationale (Saphir)       

Lasă un răspuns