Submarinele suedeze din clasa Gotland sunt (și) mai silențioase

Printre cele mai moderne și silențioase submarine de atac cu propulsie diesel-electrică se numără navele suedeze din clasa Gotland. Navele din această clasă pot executa misiuni de luptă antisubmarin, împotriva navelor de suprafață, culegere de informații (COMINT/COMmunications INTelligence) sau ELINT/ELEctronic INTelligence – interceptarea și exploatarea comunicațiilor/emisiilor radar), cercetare înaintată, în sprijinul forțelor pentru operații speciale sau lansarea de mine navale.

Nu este un submarin rapid (viteză de 20 km/h la suprafață și de 10 km/h în imersiune), dar este extrem de silențios – un factor decisiv în lupta din adâncuri. Are un deplasament de circa 1.500 de tone și un echipaj de 20 de marinari. Dispune de patru tuburi lanstorpile de 533 mm și două de 400mm.

În 2004, US Navy a solicita guvernului suedez închirierea pentru un an a primei nave a clasei -HMSw Gotland – în scopul verificării capacităților de luptă antisubmarin ale navelor americane. Cererea a fost ulterior prelungită în 2006 cu încă un an, nava participând la numeroase exerciții NATO și ale marinei  americane. În timpul unui exercițiu de luptă antisubmarin din Oceanul Pacific se pare că ar fi fotografiat de la mică distanță (teoretic ”scufundat”) portavionul cu propulsie nucleară USS Ronald Reagan (CVN-76). 

Eficiența și silențiozitatea deosebită a submarinului se datorează sistemului de propulsie independent de aer – AIP (Air Independent Propulsion). Suedia a fost prima țară care a construit submarine de atac echipate cu acest sistem revoluționar  de propulsie independent de aer care asigură navelor o autonomie de operare sub apă mult superioară celorlalte submarine cu propulsie diesel-electrică, fără a fi nevoite să iasă la suprafață și să-și comprimită astfel poziția. Este evident de ce americani au vrut să-și testeze capabilitățile de luptă antisubmarin ale propriilor nave împotriva unui astfel de adversar.   

Prima navă echipată cu acest sistem AIP  a fost submarinul HMSw Näcken care a fost modificat în perioada 1987-1988. Nava folosea generatoare cu circuit închis Stirling ca sursă proprie pentru AIP. Ulterior au fost construite alte modele de AIP, cum ar fi cele care utilizează celule de combustie cu hidrogen și membrană de polimer electrolitic, dezvoltate de firma Siemens, la bordul submarinelor germane.  

În prezent Suedia dispune de trei submarine în această clasă – Gotland, Uppland și Holland – grupate în cadrul Flotilei 1 submarine dislocate în cea mai mare bază navală a marinei suedeze din Karlskrona.

Pentru sporirea capabilităților, navele suedeze au parcurs recent un program major de modernizare care le va permite executarea operațiilor timp mai îndelungat și mai silențios decât în prezent.      

În urma programului de modernizare lungimea submarinelor a fost mărită cu circa 2 m, spațiul suplimentar fiind destinat ”noilor sisteme pentru optimizarea energiei”, conform presei suedeze. Descrierea vagă a presei suedeze se poate referi la echipamentele de răcire din compunerea noilor sisteme AIP care vor instalate la bordul noilor submarine de atac cu propulsie Diesel-electrică din clasa A-26 Blekinge (deplasament 1.900 tone), din care marina suedeză va achiziționa două nave pentru înlocuirea vechilor submarine din clasa Södermanland. Se preconizează ca noul submarin să poată opera în imersiune 18 zile folosind sistemul AIP!

În privința armamentului, navele vor fi echipate cu noile torpile grele suedeze de 533mm Torped-62 (cu o rază de acțiune de peste 40km și o viteză de peste 70km/h) și în perioada următoare cu torpilele ușoare de 400mm Torped-47 (cu o rază de acțiune de peste 30km).

Submarinele au mai fost echipate cu un sistem nou pentru conducerea operațiilor navale și managementul luptei, precum și de noi senzori și echipamente pentru culegerea de informații. La rândul lor, scafandrii de luptă vor putea acționa de la bordul navei utilizând noul compartiment special conceput.  

Cu siguranță submarinele echipate cu sistemele AIP, alături de cele 5 corvete cu mascare pasivă superioară (”stealth”) din clasa Visby sunt excelente platforme de luptă din dotarea marinei suedeze, capabile să facă față și să descurajeze acțiunile agresive ale Flotei ruse din Marea Baltică.

 

Sursă foto: SAAB (Submarinul Gotland)

Lasă un răspuns