A fost distrus un tanc T-14 Armata în Siria?

Luna trecută mai multe canale media au difuzat știrea că noul tanc rusesc T-14 Armata a fost dislocat în Siria pentru a fi testat în condiții de luptă, informații confirmate ulterior de oficiali ruși. Unii analiști ruși și-au exprimat opinia că noul tanc – dezvoltat să se confrunte cu tancurile Abrams sau Leopard 2 – nu ar avea ce căuta în zona de operații din Siria pentru a se lupta cu rebelii sirieni, de multe ori în zone urbane.  

Nu a trecut mult timp și tot media rusă a transmis că noile tancuri rusești au participat la luptele cu rebelii sirieni (descriși ca ”teroriști”) în provincia Latakia, unde trei tancuri T-14  au fost lovite de rachete antitanc dirijate TOW-2B, iar un tanc Armata a fost complet distrus.  

Cu toate acestea nu există la momentul actual imagini sau poze cu tancurile T-14 lovite, cu toate că pe  internet circulă destule videoclipuri cu tancuri distruse sau lovite de rebelii sirieni sau jihadiști. Dacă Armata ar fi fost distrus sau lovit cu siguranță ar fi existat poze sau imagini cu acest vehicul, în special datorită aspectului său unic sau a capabilităților operaționale.

Iată de ce este cu atât mai interesant de analizat capacitățile defensive și ofensive ale celor doi actori principali implicați în acest scenariu – Armata și TOW-2B – și dacă ar fi existat posibilitatea ca racheta antitanc să fi ieșit învingătoare din acest duel.

Foarte puține tancuri au primit atâta atenție în timp de pace ca tancul rusesc T-14 Armata. Presa rusă a glorificat tancul în sute de articole. La fel a reacționat presa occidentală publicând articole care anunțau sfârșitul superiorității militare a NATO. Au existat și articole mai echilibrate în care se demontau unele mituri promovate de presa rusă pe de-o parte, exprimând anumite dubii că Rusia va produce mii de tancuri în următorii ani.

Cu siguranță există multă propagandă și exagerări în jurul tancului Armata. Totuși, chiar și fără exagerări, T-14 Armata prezintă o serie de inovații și o evoluție superioară în construcția de tancuri. Cu toate că multe din informațiile despre acest tanc sunt păzite atent de serviciile speciale rusești, iar multe din acestea, prezente în spațiul public, încă ridică semne de întrebare în privința corectitudinii vom încerca să analizăm datele din mai multe surse pentru a vedea dacă TOW-2B (sau alt tip de rachete antitanc dirijate) ar fi avut șanse să distrugă/lovească un tanc Armata.     

 

Fără îndoială, echipamentul cel mai interesant din  dotarea noului tanc îl reprezintă sistemul de protecție activă – APS (Active Protection System) Afganit, care include elemente soft-kill – contramăsuri pentru bruierea și/sau devierea de la traiectorie a rachetelor antitanc dirijate și elemente hard-kill – destinate pentru distrugerea loviturilor de grenade cumulative, proiectilelor perforante subcalibru cu stalibilizare prin ampenaj și manșon detașabil – APFSDS, proiectilelor cumulative și rachetelor antitanc dirijate la o distanță de 3-5 m de tanc.

Elementele soft-kill cuprind patru lansatoare de grenade fumigene dispuse pe turelă, fiecare echipat cu 12 grenade. Acestea asigură nu numai lansarea unei perdele de fum pentru mascarea blindatului, dar eliberează și aerosoli multispectrali care pot masca amprenta în infraroșu a vehiculului și bloca marcatoarele laser sau radarele pentru dirijarea munițiilor. Două dintre lansatoare sunt orientate pe verticală pentru contracararea munițiilor dirijate cu modalitate de atac de sus în jos.

Teoretic, elementele soft-kill ar putea fi utilizate împotriva acestor muniții, precum și a celor dirijate pe fascicul laser, cum ar fi racheta antitanc AGM-114 Hellfire, dar se pare că eficiența acestora este discutabilă printre argumente menționate se numără faptul că elementele de dirijare ale munițiile moderne sunt suficient de sofisticate și rezistente pentru a nu fi deturnate de astfel de contramăsuri simple. 

Elementele hard-kill cuprind cinci tuburi de lansare echipate cu încărcături de luptă dispuse pe fiecare parte a turelei. T-14 dispune de un radar AESA pe unde milimetrice, adaptat de la modelul ce echipează avionul Su-57, care detectează proiectilele/rachetele antitanc și rotește automat turela către acestea pentru a putea fi doborâte, iar în situația că nu va fi doborât, proiectilul/racheta va lovi partea frontală a turelei – zona cea mai blindată -, un alt avantaj considerabil. Totodată, radarul de cercetare poate furniza date despre locația platformei de tragere adverse, permițând echipajului să deschidă focul și să o neutralizeze.

Aspectul cel mai interesant și controversat îl reprezintă relatărilor unor publicații, rusești evident, că APS Afganit poate intercepta și distruge proiectilele APFSDS trase de tancurile occidentale, un avantaj enorm, dar negat de majoritatea analiștilor din Vest.

În primul trebuie ținut cont de faptul că aceste proiectile au o viteză inițială de aproape 2km/s, sunt mai mici și mai rapide decât rachetele antitanc dirijate, fapt ce îngreunează sarcina de descoperire și distrugere de către Afganit. Chiar și interceptate, proiectilele APFSDS dispun de energie suficientă pentru a-și continua drumul spre țintă și a o distruge.

Totuși, dacă un proiectil APFSDS este interceptat și lovit de elementele hard-kill, devierea de la traiectoria inițială, se traduce printr-o  micșorare a puterii de penetrare cu câteva zeci/sute de milimetrii, factor suficient pentru a permite blindajului să reziste șocului proiectilului.

În concluzie, în lipsa unor informații complete, teoretic Afganit este într-o oarecare măsură (discutabilă la acest moment) să ofere o protecție circulară împotriva proiectilelor cu energie cinetică, chiar dacă doar parțial.    

Blindajul exploziv-reactiv Malachit

Armata este echipată și cu noul blindaj exploziv-reactiv-ERA (Explosive Reactive Armor) Malachit, despre care se crede că este versiune modernizată a ERA Relikt. ERA este un strat de casete (”cărămizi”) de explozibili dispuse pe blindajul tancului care sunt inițiate în scopul opririi sau reducerii puterii de perforare a jetului cumulativ al încărcăturilor de luptă ale proiectilelor/rachetelor antitanc.

ERA sunt mai eficiente împotriva rachetelor antitanc, proiectilelor și loviturilor de grenade cumulative al căror jet cumulativ poate perfora blindajul unui tanc în momentul impactului și mai puțin eficiente împotriva proiectilelor APFSDS.

Unele publicații occidentale pretind totuși că miezul perforant din uraniu sărăcit al noului proiectil APFSDS cal. 120mm M829A4 (10.000$/buc.) dezvoltat de US Army poate penetra ERA Malachit, datorită încorporării unui element ”precursor” în cadrul loviturii în scopul inițierii premature a APS și ”eliberarea drumului” către țintă pentru miezul perforant principal.

Blindajul 
Armata dispune de un blindaj compozit alcătuit din ceramică și un nou aliaj din oțel  îmbinarea fiind făcută prin sudarea în baie de zgură – procedeu de sudare prin topire, la care căldura se obţine prin rezistenţa la trecerea curentului electric printr-o baie de flux topit, care acoperă metalul depus. O atenție deosebită a fost acordată protejării motorului și gurilor de admisie a aerului împotriva loviturilor de grenade cumulative, în acest sens T-14 fiind echipat cu un blindaj – ecran (grilaj)  în partea din spate a vehiculului. Presa rusă pretinde că T-14 are un nivel maxim de protecție de 1.100 -1.300 mm de blindaj laminat omogen echivalent  – RHA (Rolled Homogenous Armor) împotriva muniției cumulative.

Nivelul de protecție este totuși suficient pentru a rezista rachetelor antitanc dirijate din generațiile mai vechi, cum ar fi versiunile inițiale ale TOW, care puteau penetra 400-600mm de blindaj laminat omogen echivalent. Împotriva proiectilelor APFSDS, mai multe publicații pretind că blindajul T-14 este echivalent cu 1.000mm de blindaj laminat omogen echivalent RHA.    

Mai mulți analiști se îndoiesc de faptul că, ținând cont de dimensiunile și greutatea tancului, T-14 asigură nivelurile de protecție pretinse de ruși, care insistă că vehiculul are un volum mai mic de protejat. Armata are o greutate de 50 de tone comparativ cu cele 72 de tone în cazul M1 A2 SEP V3 Abrams, despre care se știe că dispune de o protecție estimată de cel puțin 950 mm blindaj omogen laminat echivalent împotriva proiectilelor APFSDS.

Deși turela T-14 este fără îndoială mai mică decât a tancurilor occidentale, singură nu poate acoperi și explica diferența de greutate, ținând cont că tancul rusesc este mai înalt cu 1m și chiar mai lung cu 0,6m decât Abrams.

O ipoteză interesantă, neverificată până în prezent – datorită lipsei de informații, este aceea că turela fără echipaj a tancului este prevăzută cu un blindaj ușor – suficient pentru  a asigura protecția doar împotriva focului tunurilor automate care echipează mașinile de luptă ale infanteriei – în timp ce protecția cea mai puternică este rezervată compartimentului blindat care adăpostește echipajul. Acest lucru explică cumva faptul de ce un vehicul cu o greutate considerabil mai mică decât echivalentele occidentale dispune de o protecția deosebită pretinsă de ruși, bazându-se exclusiv pe sistemul de protecție activă și blindajul exploziv-reactiv ca măsuri împotriva rachetelor și proiectilelor antitanc care pot lovi din părțile laterale și spatele vehiculului.

Iar varianta utilizării unor materiale extrem de costisitoare pentru protecție nu are nicio bază ținând cont de prețul viitor al vehicului. Pe baza acestor considerații, specialiștii occidentali au concluzionat că, în realitate, Armata dispune de o protecție inferioară tancului american.

Alte sisteme defensive
T-14 dispune de patru avertizoare la iluminarea cu laser montate pe turelă. Acestea alertează echipajul asupra iminenței unui atac cu rachete antitanc sau proiectile dirijate prin fascicul laser, permițându-i să orienteze turela către direcția de iluminare cu laser, să execute manevre sau să se ascundă după detaliile (acoperirile) din teren. Unele publicații rusești pretind că T-14 va fi acoperit cu vopsea absorbantă de radiații electromagnetice iar modulele generatoare de căldură au fost încastrate în interiorul vehicului pentru a reduce amprenta în infraroșu, T-14 apropiindu-se de un tanc stealth (=cu mascare pasivă ridicată).

Cu toate acestea unii analiști sunt sceptici că motorul tancului poate evita descoperirea de către senzorii moderni de detecție IR sau că vopseaua antiradar poate reduce semnificativ descoperirea dacă nu sunt implementate și alte măsuri pentru micșorarea amprentei de radiolocație.   

Concluzii
După cum se poate vedea și din tabelul alăturat, Afganit este eficient în cazul loviturilor de grenade cumulative și majoritatea rachetelor antitanc dirijate, cu traiectorie de zbor orizontală.

Cu toate acestea, sistemul nu pare în măsură să stopeze munițiile care execută atacul de sus în jos. Altfel spus, Afganit ar avea probleme cu diferite tipuri de muniții, cum ar fi racheta americană FGM-148 Javelin (cu dirijare IIR/după imagine IR) sau TOW-2B (Tube launched Optically-tracked Wire-guided/Lansare din tub, urmărire optică și dirijare prin fir), precum și proiectilele dirijate cal. 155mm Bonus (cu dirijare IIR sau semiactiv laser – SAL) sau Excalibur (cu dirijare GPS/SAL).

Teoretic, și variantele rachetei antitanc dirijate Spike s-ar încadra în acest club select. În cadrul unor contracte mai inspirate decât altele similare (vezi F-16, Hawk, etc mult mai costisitoare și mai mediatizate), România a achiziționat în perioada 2015-2017, circa 3.000 de rachete Spike în valoare de peste 150 milioane de euro, în diferite variante: Spike LR – în cadrul instalației de lansare (cu 2 rachete containerizate) montate pe turela OWS-25 R de pe mașina de luptă a infanteriei MLI-84  M ”Jderul” (2.000 buc. achiziționate, având o bătaie de 4 km și o putere de perforare de 700 mm blindaj laminat omogen echivalent – RHA); Spike ER – care echipează elicopterul destinat luptei antitanc IAR-330 Puma SOCAT (1.000 buc. achiziționate, având o bătaie de 8 km și o o putere de perforare de 1.000 mm (!) blindaj laminat omogen echivalent – RHA) și Spike MR, varianta portativă, cu bătaie de 2 km.

Alte tipuri de rachete antitanc dirijate/proiectile antitanc (Maliutka, Konkurs, proiectilele APFSDS cal. 100mm, etc) nu cred că ar avea șanse reale să lovească/distrugă tancul.

În absența dovezilor clare (poze sau imagini), teoretic, TOW-2B (cu o putere de perforare de peste 900 de mm blindaj laminat omogen echivalent – RHA) ar avea șanse considerabile să lovească tancul de sus în jos, și să penetreze partea superioară a turelei – datorită încărcăturii de luptă în tandem, și să scoată din luptă sistemul de încărcare automată a tunului cal. 125mm. Echipajul ar fi avut șanse mari de supraviețuire, și nu sunt convins că o singură lovitură ar reuși să-l distrugă complet.

Ar fi interesant de cuantificat și alți factori cum ar fi distanța de tragere, mobilitatea vehicului (în deplasare sau static), condițiile meteo sau direcția de tragere, și mai ales dacă au fost trase mai multe rachete, în succesiune rapidă sau din direcții diferite, etc elemente care pot, teoretic, diminua sau suprasatura sistemul Afganit.   

 

Tipul de muniție

Protecția asigurată de:

Sistemul de protecție activă (APS) Afganit

Blindajul exploziv-reactiv (ERA) Malachit

Blindajul

cutiei

Elemente

 soft-kill

Elemente

hard-kill

Lovituri grenade cumulative

Proiectile antitanc/ perforante 

Rachete antitanc dirijate

Da Da Da Protecție maximă

de 1,1-1,3m de blindaj laminat omogen echivalent

(discutabil)

Muniție antitanc dirijată care execută atacul de sus în jos Da Nu

(sistemul APS este orientat pe orizontală)

Nu

(ERA acoperă parțial partea superioară a turelei)

Nu

(dar echipajul protejat de compartimentul blindat și turelă)

Proiectile cu energie cinetică

(APFSDS)

Nu Discutabilă Se pretinde că asigură protecția (prin destabilizarea/diminuarea efectului miezului perforant) Protecția pretinsă

este de 1m de blindaj laminat omogen echivalent

Ne vom opri aici cu analiza. Am considerat că este neproductiv să critic performanțele tancului din cauza unei defecțiuni tehnice sau a unui mecanic-conductor mai puțin pregătit, cum s-a întâmplat în mai 2015, pe motiv că nu este relevant pentru analizarea și definirea unui vehicul blindat. Testul suprem al unui sistem de armament se dă în condiții reale de luptă nicidecum pe platourile de defilare. Nu vom ști dacă Armata este cel mai bun tanc din lume, sau că F-22 cel mai bun avion în lupta aeriană, decât în situații reale de război. Nici asupra faptului că Armata s-ar putea să nu  fie construit în cantitățile menționate de ruși nu cred că trebuie zăbovit prea mult, știut fiind faptul că nici tancul german Pz VI Tiger, celebru, letal, a fost construit în (doar) 1.300 de exemplare – mult mai puține decât Pz IV (peste 9.000 de exemplare).

Esențial este faptul că Rusia a dezvoltat un tanc modern, complex, cu multe necunoscute deocamdată, care se poate constitui oricând o amenințare reală la adresa țărilor NATO.

 

 

Sursă foto: Raytheon (TOW-2B)

Lasă un răspuns