Primul distrugător high-tech Zumwalt a intrat în serviciul activ al US Navy

Cel mai mare, cel mai scump și cel mai tehnologizat distrugător construit vreodată – USS Zumwalt (DDG 1000) – a intrat în serviciul activ în cadrul Flotei a VII-a americane din Pacificul de Vest.

USS Zumwalt (DDG 1000) este prima navă a clasei de distrugătoare purtătoare de rachete ZUMWALT. A doua navă a clasei, USS Michael Mansoor (DDG 1001), se află dislocată în baza navală San Diego și desfășoară activități de testare și operaționalizare a sistemelor de luptă. Cea de-a treia și ultima navă a clasei, USS Lyndon B. Johnson (DDG 1002), este în construcție în șantierele navale Bath Iron Works.  Inițial, Pentagonul spera achiziționarea a 32 de nave din clasa ZUMWALT, dar prețul uriaș per navă (peste 4 mld. $), precum și criticile Congresului au condus la reducerea drastică a numărului de nave.  

Distrugătoarele purtătoare de rachete din clasa ZUMWALT dispun de un grad superior de mascare pasivă pentru micșorarea amprentei de radiolocație, hidroacustice, magnetice, optice, precum și pentru reducerea emisiei de căldură și de radiații în infraroșu (IR), prin folosirea cvasigeneralizată a materialelor ușoare, compozite, absorbante de radiații electromagnetice. Dispune de sisteme de luptă cu tehnologie avansată pentru combaterea amenințărilor navale, aeriene, submarine, precum și cele terestre.

Sistemele pentru autoapărare ale navelor din clasa ZUMWALT au ca misiune principală protecția echipajului și a navei împotriva țintelor aeriene care acționează în condiții de bruiaj intens sau în absența acestuia.

Sistemul principal de luptă al navei Zumwalt – ZCS (Zumwalt Combat System) cuprinde mai multe subsisteme printre care – Mediul Informațional Colaborativ al Navei – TCSE (Total Ship Computing Environment) și Capabilitatea de cooperare și sprijin în timpul angajării țintelor  – CEC (Cooperative Engagement Capability)

DDG 1000 este echipat cu radarul multifuncțional MFR (Multi-Function Radar) – AN/SPY-3 – un radar cu antene fazate cu baleiaj electronic de tip activ dezvoltat de firma Raytheon capabil să asigure supravegherea aeriană zonală, inclusiv cercetarea și urmărirea țintelor terestre în condiții de interferențe caracteristice zonelor de coastă, precum și sprijinirea operațiilor navale din zonele oceanice.

AN/SPY-3, operează în banda X, are o precizie deosebită, dispune de un fascicul de radiolocație îngust și bandă de frecvență largă, fapt ce-i permite o acoperire superioară și o discriminare eficientă în lupta împotriva țintelor ce evoluează la altitudini mici. În plus, mai poate asigura iluminarea țintelor aeriene și posibilități de transmitere/recepție a datelor pentru rachetele SM-2 și Evolved SeaSparrow.

Radarul de cercetare volumetrică – VSR (Volume Search Radar) lucrează în banda S și furnizează capabilități de cercetare maritimă în orice condiții meteo datorită puterii radarului și fasciculului îngust al canalului pentru descoperirea și urmărirea țintelor.  

În 2016, US Navy a demarat dezvoltarea unei noi versiuni a rachetei SM-2 Block IIIA special concepută pentru a fi lansată de la bordul distrugătorului Zumwalt – Standard SM-2 Block IIIAZ destinată pentru combaterea țintelor aeriene care evoluează la distanțe mari.

Sistemele de rachete ale distrugătorului includ și racheta antiaeriană cu rază scurtă de acțiune ESSM (Evolved Sea Sparrow Missile/Varianta evoluată a rachetei navă-aer Sea Sparrow) destinată combaterii țintelor aeriene de la distanțe mici de tragere și este echipată cu magistrala de date universală pentru sistemele de armament – JUWL (Joint Universal Weapon Link).

DDG-1000 este echipat cu 20 de silozuri de tragere periferice – PVLS (Peripheral Vertical Launch System) – fiecare cu câte 4 sisteme de lansare verticală Mk. 57 VLS (Vertical Launch System), deci în total 80 de lansatoare. Pentru combaterea navelor de suprafață sistemele de lansare verticală Mk.57 pot adăposti rachete antinavă cu rază lungă de acțiune – LRASM (Long Range Anti-Ship Missile), iar pentru lovirea țintelor terestre rachete Tomahawk.

Distribuirea PVLS în diferite locații de pe navă îmbunătățește capacitatea de supraviețuire a echipajului (175 de militari) și a navei la atacurile adverse.

Sistemele de lansare verticală Mk.57 sunt proiectate să adăpostească și să lanseze atât rachetele curente cât și cele viitoare – fără a se opera modificări substanțiale la structura lansatorului. În acest moment, flexibilitatea sa constructivă permite lansarea atât a rachetelor ușoare antiaeriene, cum ar fi Evolved Seasparrow, dar și altele mai mari și mai grele cum sunt cele destinate apărării antirachetă.     

Sistemele artileristice cu tehnologie avansată de la bordul DDG-1000 cuprind tunul naval calibru 155mm, două exemplare fiind instalate la bordul fiecărei nave. Sistemul cuprinde tunul calibru 155mm și muniția aferentă cu dirijare prin GPS – LRLAP – proiectilul cu rază lungă de acțiune pentru atacarea țintelor terestre – (Long Range Land Attack Projectile)

Proiectilul LRLAP dispune de o încărcătură de azvârlire de 11kg, poate atinge o bătaie de 154km, iar eroarea circulară probabilă nu depășește 5m. Sistemul de încărcare automat dispune de 750 de lovituri, iar țeava este răcită cu apă pentru prevenirea supraîncălzirii și a permite o cadență de tragere de 10 lovituri/min. Utilizând procedeul tragerii de lovituri multiple cu impact simultan – MRSI (Multiple Launch Simultaneous Impact (se folosește același unghi de înălțător, dar încărcături de azvârlire diferite), cele două tunuri de la bordul unui distrugător au o putere de foc similară cu 12 tunuri tractate cal. 155mm M-198.

La bord se mai găsesc alte 2 sisteme artileristice Mk-46 Mod. 2 cal. 30mm – GWS (Gun Weapon System). Mk-46 GWS este un sistem integrat operat de la distanță care cuprinde un tun cu tragere rapidă cal. 30mm, un senzor IR pentru observarea înainte, o cameră TV cu intensitate scăzută a luminii și un telemetru laser și este destinat pentru autoapărarea navei împotriva amenințărilor reprezentate de țintele de suprafață de mici dimensiuni și rapide. 

Sistemul integrat de luptă antisubmarin include un sonar de chilă AN/SQS-60 pentru acoperirea frecvențelor medii, un sonar de chilă AN/SQS-61 pentru frecvențe înalte și un sonar tractat multifuncțional AN/SQR-20 la care se pot adăuga cele două elicoptere antisubmarin MH-60 R.  

Pentru obținerea unei amprente reduse de radiolocație arhitectura navei Zumwalt reintroduce conceptul de  prova cu etrava înclinată spre înapoi – pentru prima oară de la începutul secolului trecut (1905), această curbură spre interior a părții superioare a operei vii/bordurilor navei  reprezentând un aspect constructiv deosebit de important în obținerea unui grad ridicat de mascare pasivă (”stealth”).     

Faptul că beneficiază de o mascare pasivă superioară permite distrugătorului să se apropie de litoralul advers fără a fi detectat de la distanțe mari și se poate ușor imagina tsunami-ul provocat de o salvă de 80 de  rachete LRASM asupra unor ținte terestre sau navale.

Sunt voci care susțin că cele trei distrugătoare high-tech americane echipate cu rachete LRASM (care dispun și acestea de o mascare pasivă superioară) pot scufunda întrega flotă de suprafață chineză, adică circa 20 de distrugătoare, 40 de fregate și 2 portavioane.  

Fără îndoială distrugătoarele purtătoare de rachete din clasa ZUMWALT reprezintă candidatul ideal destinat să opereze în zonele în care sunt dislocate capabilități rusești sau chinezești pentru blocarea accesului și interzicerea prezenței într-o zonă de interes strategic, denumite generic A2/AD (anti-access/area-denial).

 

Sursă foto: US NAvy.

Lasă un răspuns