Pace în Afganistan: SUA au ajuns la un acord cu talibanii pentru încetarea focului

Pace în Afganistan: SUA au ajuns la un acord cu talibanii pentru încetarea focului

Oficiali americani de rang înalt au confirmat pentru presă că s-a ajuns la un acord cu reprezentanții talibanilor pentru un armistițiu în Afganistan.

Acordul prevede reducerea violențelor timp de șapte zile, după care ar urma 10 zile de negocieri intra-afgane pentru stabilirea viitorului acestei țări.

Informația a apărut în timp ce secretarul de stat Mike Pompeo și cel al apărării Mark Esper s-au întâlnit vineri, la Forumul pentru securitate din Munich, cu președintele Afganistanului, Ashraf Ghani. 

Consilierul pe securitate al președintelui Donald Trump, Robert O’Brien, a declarat marți, la un eveniment la Washington, că tratativele cu talibanii au progresat, fiind probabil ca un acord de încetare a focului să fie semnat în câteva zile, maxim săptămâni, conform militarytimes.com.

Oficialul a spus că înainte de semnarea  acordului li s-a cerut talibanilor să se abțină de la acte de violență. Dacă această cerință este satisfăcută, pot începe negocierile între reprezentanții SUA și talibani.

Acordul va cuprinde câteva cerințe obligatorii pentru talibani: încetarea violențelor, negocieri cu afgani care dețin poziții guvernamentale, dar fără să reprezinte guvernul (talibanii refuză să discute cu reprezentanți ai guvernului, pe care nu-l recunoaște), delimitarea de celelalte grupuri teroriste precum aL-Qaeda și Stat Islamic.

Principalul obiectiv al SUA pentru Afganistan îl constituie reconcilierea forțelor guvernamentale cu talibanii, iar reprezentantul SUA, Zalmay Khalilzad, este responsabil cu negocierile cu talibanii și ajungerea la o înțelegere care să garanteze că teroriștii nu vor mai ataca din Afganistan alte țări.

Pe parcursul anului trecut au fost nouă rânduri de întâlniri cu talibanii și chiar se ajunsese la o înțelegere în toamnă ce urma să fie semnată, dar Donald Trump a anunțat, în urma unui atac taliban care s-a soldat cu victime militari americani, dar și unul român, că nu va accepta nicio înțelegere până când nu vor înceta atacurile talibane.

În Afganistan activează peste 20 de organizații teroriste, fiind țara cu cea mai mare concentrație de teroriști și extremiști din lume.

În medie, forțele insurgente inițiază peste 1.000 de atacuri pe lună împotriva forțelor de securitate afgane și internaționale. Majoritatea atacurilor sunt reprezentate prin foc direct și doar 10 la sută de dispozitive explozive improvizate.

Armata americană are aproximativ 13.000 de militari în Afganistan, în cadrul misiunii FREEDOM’s SENTINEL, cu misiuni anti-teroriste și de instruire și consiliere a forțelor de securitate afgane.

Dintre aceștia, peste 8.000 din militari fac parte din misiunea NATO RESOLUTE SUPPORT, care are 17.000 de militari.  România este a șasea țară contributoare, cu aproximativ 800 de militari, după SUA (8.500), Germania (1.300), UK (1.100), Italia (900) și Georgia (870).

SUA este și țara cu cele mai multe victime, peste 2.300 de militari pierzându-și viața în acest conflict, din cei peste 3.400 de militari străini căzuți la datorie pe teren afgan.

România a pierdut deja în Afganistan 29 de persoane, 27 de militari activi și doi în rezervă, ce lucrau la momentul decesului, unul pentru ONU și altul pentru MAE.

Sursă foto: defense.gov

Lasă un răspuns