Criza libiană arată neputința Europei

Criza libiană arată neputința Europei

Criza de la porțile Europei arată neputința statelor europene să rezolve o situație dramatică care oricând poate afecta și țările de pe bătrânul continent printr-un nou val de refugiați și chiar extinderea unor rețele teroriste.

Germania a făcut primul pas și a organizat un summit, dar următoarele mișcări, o misiune navală (pentru interzicerea comerțului cu arme și a traficului ilegal cu refugiați) și o misiune militară pe teren (pentru monitorizarea mișcărilor militare, a respectării încetării focului și a embargoului cu arme etc) se lasă așteptate.

Se pare că statele europene nu vor să se implice în rezolvarea unui conflict care ar costa mulți bani și chiar vieți omenești. Dar neimplicarea vine cu riscuri, poate chiar mai mari.

Cum nici SUA nu arată vreo intenție de-a face ceva, mai ales pe fondul declarațiilor președintelui Donald Trump că forțele militare americane se vor implica mai puțin în Orientul Mijlociu și Africa, se deschide o portiță pentru acțiunea altor actori, precum Turcia și Rusia, care deja sprijină cîte-o parte din conflict cu armament, mercenari și consilieri militari.

Libia este într-un război civil din 2011, când dictatorul Muammar Gaddafi a fost înlăturat de la putere, iar țara s-a împărțit în două.

În Est, Guvernul de la Tobruk este condus de mareșalul Khalifa Haftar, un fost opozant al regimului Ghaddafi, comandantul autointitulatei Armate Naționale Libiene. El este sau a fost sprijinit în diferite momente de Emiratele Arabe Unite, Rusia, Egipt, Franța și Arabia Saudită.

În Vest este Guvernul de Uniune Națională de la Tripoli, recunoscut de ONU, sub conducerea premierului Fayez al-Sarraj. Acesta este sprijinit de Turcia, Italia și Qatar.

În ultimele luni luptele s-au intensificat între cele două părți, iar fără o monitorizare externă există riscul ca acest conflict să degenereze, ceea ce ar duce, în primul rând, la un nou val de refugiați care vor caute scăpare în Europa, dar și dezvoltarea unor rețele de teroriști și extremiști care să controleze anumite regiuni din țară.

Ambițiile Uniunii Europene sunt mari și vrea să joace un rol global și în materie de politică externă, dar acțiunile militare s-au desfășurat mai degrabă timid și limitat.

Liderii europeni vorbesc de mult timp de formarea unei armate a Uniunii Europene, care să poată acționa independent față de cea a SUA.

Din păcate, acești lideri nu văd dependența armatelor naționale față de cea americană, mai ales când vine vorba de cheltuieli militare, logistică, transport strategic, informații, putere de foc etc.

Crearea unei armate europene, funcționale și puternice, vine cu cheltuieli mari pentru apărare din partea statelor bogate din UE, cheltuieli pe care nu și le vor asumate nici în prezent, refuzând o cerință a NATO de alocare a cel puțin doi la sută din PIB pentru apărare, intrând în conflict cu SUA pe această temă.

Spre exemplu, România a cheltuit în ultimii ani jumătate din banii pentru investiții pe echipamente militare. Credeți că va fi vreodată Germania dispusă să facă același sacrificiu?

 

Sursă foto: youtube.com

Lasă un răspuns