Cine sunt militarii care au primit cea mai înaltă decorație a statului?

Cine sunt militarii care au primit cea mai înaltă decorație a statului?

Ordinul național Steaua României este cea mai înaltă decorație a României. El se acordă atât cetățenilor români, cât și celor străini, pentru a recompensa serviciile excepționale, civile sau militare, aduse statului și poporului român, pe timp de pace sau de război.

În ultimele decenii, militarii români au ocupat aproximativ 50.000 de posturi în misiuni externe, dar foarte puțini dintre aceștia au primit cele mai înalte distincții ale României.

În schimb, militarii cei mai decorați au condus diferite structuri apropiate Președintelui României, mulți în Administrația Prezidențială și servicii.

Ordinul național Steaua României cuprinde șase grade, în ordine descrescătoare: Colan, Mare cruce, Mare ofițer, Comandor, Ofițer și Cavaler.

În gradul Colan sunt decorați, pe lângă 74 de oficialități străine, doar două persoane civile române: P.F. Părinte Teoctist în 2007 și Mugur Isărescu în 2010.

În gradul Mare cruce, pe lângă 105 oficialități străine, sunt decorați 18 civili și un singur militar, generalul Constantin Degeratu (consilier prezidenţial).

În gradul Mare Ofițer, pe lângă 116 personalități străine și 34 române, sunt decorați și trei generali: Lucian-Silvan Pahonţu (SPP), Marin Dragnea (veteran) și Dumitru Prunariu (astronaut).

În gradul Comandor, pe lângă 137 de oficili străini, sunt decorați și 61 de civili și opt generali și amirali: Tăutu Dumitru (veteran), Alexandru Ionescu (veteran), Savu Gheorghe (MApN), Lucian-Silvan Pahonţu (SPP), Ioan Sorin (MApN), Marcel Opriș (STS), Silviu Predoiu (SIE) și Gheorghe Marin (MApN). 

În gradul de Ofițer, pe lângă 84 de personalități străine și 157 române, sunt decorați și 19 generali și amirali: Ion Penciulescu (veteran), Ion Mihalache (veteran), Gustav Marin Ciprian (veteran), Virgil Bercaru (Şeful Serviciului de Protecţie şi Anticorupţie), Octavian Leru (veteran), Lucian-Silvan Pahonţu (SPP), Marcel Opriș (STS), Maria Lupu (MApN), Ștefan Dănilă (MApN), Oprea Ștefan (MApN), Ion Oprișor (consilier prezidenţial), Marian Hăpău (MApN), Florin Maciu (MApN), Ionel-Sorinel-Vasilca (STS), Cătălin-Ștefăniță Zisu (MApN), Dumitru Pletos (MApN), Ilie Gorjan (MAI), Neculai Băhnăreanu (MApN) și Gheorghe Marin (MApN).

În gradul de Cavaler, pe lângă 42 de oficialități străine și 509 civile, sunt decorați și nouă invalizi de război și 54 de militari, majoritatea cu grade de generali și amirali.

Militarul cu cea mai înaltă decorație, Ordinul național Steaua României în grad de Mare cruce, este generalul Constantin Degeratu, în timp ce generalul Lucian-Silvan Pahonţu are primite trei grade ale Ordinul național Steaua României: Mare Ofițer, Comandor și Ofițer. Tot trei grade a primit și amiralul Gheorghe Marin: Comandor, Ofițer și Cavaler.

Generalul Constantin Degeratu a lucrat la Administrația Prezidențială, generalul Lucian-Silvan Pahonţu este șeful SPP de aproape 15 ani, în timp ce despre amiralul Gheorghe Marin, fost șef SMG, s-a spus că a fost coleg de facultate cu fostul președinte al statului.

Conform legii, decorațiile sunt conferite pentru serviciile excepționale aduse statului și poporului român, pentru acte de eroism săvârșite în serviciul militar și pentru merite deosebite în activitate.

Din păcate, se constată că cea mai înaltă distincție a statului român, Ordinul național Steaua României, nu se acordă pentru fapte deosebite, ci mai degrabă, la zile festive, unor persoane care ocupă diferite funcții. Poate tocmai din această cauză nici nu se indică clar în decretul de acordare motivul precis pentru care persoana respectivă primește decorația și se folosește, de cele mai multe ori, sintagma „pentru merite deosebite”.

În procedura de acordare mai scrie că șefii instituțiilor fac propunerile pentru acordarea decorațiilor, dar observăm că majoritatea celor care au primit Ordinul național Steaua României sunt și comandanți. Oare s-au propus singuri pentru aceste decorații?

Aceeași situație este și pentru civilii care au primit Ordinul național Steaua României, cei mai decorați fiind șefii BNR, BOR și CCR.

 

Sursă foto: MApN

 

 

 

Lasă un răspuns