Armele hipersonice – Kinzhal

În martie 2018 și februarie 2019, Președintele Rusiei anunța întrega lume că Rusia deține în diferite stadii de dezvoltare și operaționalizare șase noi capabilități de luptă (rachetele hipersonice Kinzhal, Avangard și Tsirkon, racheta de croazieră cu propulsie nucleară Burevestnik, torpila cu propulsie și încărcătură nucleară Poseidon, precum și racheta balistică intercontinentală Sarmat). În repetate rânduri, oficialii ruși au declarat că sistemele menționate pot depăși elementele fixe și mobile ale sistemului american antirachetă.

Datorită relațiilor bilaterale deosebit de reci dintre cele două țări și a potențialului de afectare a stabilității regionale, inclusiv la Marea Neagră, și a prezenței unor sisteme în proximitatea țării noastre este important să vedem scopul dezvoltării acestor noi sisteme, caracteristicile tehnico-tactice ale acestora și ale vectorilor purtători.

Dintre cele șase sisteme de armament avansat anunțate de Președintele Putin în discursul din 1 martie 2018, Kinzhal este, poate, în cel mai avansat stadiu de operaționalizare. Ultimele exerciții navale ale Rusiei de la Marea Neagră, de la începutul acestui an, au implicat și lansări de astfel de rachete. Deci, pentru început – racheta hipersonică Kinzhal.

Kinzhal (”Pumnal”) este o rachetă hipersonică cu rază scurtă de acțiune (sub 1.000km), cu combustibil solid, având ca platformă de transport-lansare un avion cu viteze mari de zbor, în cazul nostru interceptorul cu rază lungă de acțiune MiG-31 modificat (codificare NATO: Foxhound). Din combinarea interceptorului modificat MiG-31K și a rachetei Kinzhal rezultă un sistem de lovire hipersonic cu rază medie de acțiune (1.000-3.000km).

Racheta Kinzhal zboară cu viteze hipersonice, de 10 ori viteza sunetului, și dispune de manevrabilitate în toate fazele zborului (pentru evitarea descoperirii și interceptării), caracteristici esențiale ce-i permit să depășească – deocamdată! – sistemele actuale de apărare antirachetă. La acestea se adaugă și faptul că racheta nu urmează o traiectorie balistică (predictibilă pentru sistemele antirachetă), ci una care implică schimbări frecvente a traiectoriei de zbor, în scopul derutării sistemele defensive asupra țintei alese.

 Caracteristici tehnico-tactice unice

Despre Kinzhal (Kh-47M2) se știe că este o versiune substanțial modificată a binecunoscutei rachete cu rază scurtă de acțiune Iskander-M care are o rază de acțiune 400-500 km.

Putin pretinde că dezvoltarea rachetei a început în decembrie 2017 în Districtul Militar de Sud (cu comandamentul la Rostov pe Don și având în responsabilitate Caucaz, Crimeea și zona Rostov), iar de atunci au fost efectuate între 250 și 380 de zboruri de încercare. Se crede că între 10 și 50 de avioane MiG-31 K au fost modificate pentru a transporta și lansa Kinzhal.

Într-o misiune de luptă, sistemul hipersonic Kinzhal  (MiG-31 + racheta Kinzhal) implică, inițial, zborul în regim supersonic până la altitudinea de 18 km. În primă fază, racheta este largată, urmează o cădere liberă de aprox. 30-40m, se ejecteză o coafă balistică – destinată protejării motorului-rachetă în timpul zborului, apoi se inițiază motorul, cu combustibil solid, care va atinge viteze hipersonice (peste Mach5).

Un avion MiG-31K poate transporta și lansa doar o singură rachetă Kinzhal. Există informații, neconfirmate, că și bombardierul strategic Tu-22 M3 ar putea fi modificat pentru a transporta și lansa 4 Kinzhal, deși este socotit o platformă aeriană prea înceată și care nu poate atinge altitudinea necesară pentru o misiune de luptă.

În cazul, ipotetic, în care și Tu-22 M3 ar fi transformat în platformă de lansare, atunci raza de acțiune a sistemului (raza rachetei + distanța de zbor a avionului) se va mări considerabil, de la 2.000 km (cu MiG-31K) la 3.000 km, fapt ce o plasează în liga armelor cu rază medie (1.000-3.000 km) spre intermediară de acțiune (3.000-5.500 km).

Dacă avionul se realimentează în aer, atunci raza de acțiune a sistemului se va extinde și mai mult. O altă platformă aeriană vehiculată este avionul de vânătoare Su-57 (viitorul și nu prea), dacă va ajunge să fie fabricat în serie în număr mare.

Nu se cunoaște dacă până în prezent racheta transportă un cap de luptă nuclear similar cu cel transportat de Iskander -M. În acest caz, Kinzhal va fi mult mai eficient (explozie de 10-15 kt), dar va avea o precizie mai redusă, comparativ cu încărcătura convențională, ca să nu mai vorbim de riscul unei escaladări nucleare. Eroarea circulară probabilă a rachetei poate fi comparată cu cea a rachetei Iskander-M care este de circa 5-7 m (cu dispozitive de ochire optice) și 30-70 m când operează autonom.

Ce obiective are în vizor Kinzhal?

Kinzhal reprezintă, fără îndoială, o impresionantă capabilitate de lovire. Viteza sa hipersonică, lansare din aer, în afara bătăii sistemelor adverse actuale, manevrabilitatea sunt tot atâtea avantaje militare consistente. Printre țintele sale majore se numără navele americane sau NATO cu capabilități  antirachetă sau sistemele antirachetă AEGIS cu dislocare terestră (AEGIS Ashore) din Polonia/Redzikowo (24 interceptoare tip SM-3 Block II A, care vor fi operaționalizate în 2020) și România/Deveselu (24 interceptoare tip SM-3 Block I B, operaționalizat din iulie 2016).

Scopul declarat al Rusiei de a distruge elementele sistemului american antirachetă (cele două baze AEGIS Ashore din Europa, interceptoarele de pe nave sau din bazele terestre din SUA, centre de comandă, management al luptei și integrare a sistemelor antirachetă, radare de descoperire a amenințărilor balistice, etc) este întărit de caracteristicile tehnico-tactice unice ale rachetei, precum și de numărul interceptoarelor MiG -31K.

Nu în ultimul rând, trebuie menționat că acest sistem ar putea fi utilizat fără probleme și împotriva unor ținte la fel de importante, cum ar fi grupările navale de lovire constituite în jurul unor portavioane. Recentele exerciții navale de la Marea Neagră au vizat chiar acest posibil scenariu.

Kinzhal este dovada elocventă că Rusia, ca și SUA de altfel, pune un accent deosebit pe dezvoltarea de sisteme de lovire lansate din aer în afara bătăii armamentului advers, cu viteze excepționale și manevrabilitate superioară, adică exact acei factori critici ai posibilelor războaie viitoare și ai descurajării.

SUA are în dezvoltare o rachetă cu rază lungă de acțiune, cu încărcătură nucleară și lansată din afara bătăii armamentului advers, dar acest proiect este mai degrabă o armă strategică care va fi lansată de pe bombardiere strategice (B-52, B-1B sau B-2) și nu e hipersonică pentru a fi considerată omologul lui Kinzhal.

Despre arme hipersonice americane (ofensive sau defensive – anti-Kinzhal) vom putea vorbi abia peste câțiva ani… ca și despre laserii de mare putere destinați să intercepteze Kinzhal-ul.

(va urma)

Sursă foto: Ministerul rus al apărării (MiG-31 K transportând o rachetă Kinzhal). 

Lasă un răspuns