Forțele aeriene iraniene

Recentele tensiuni din Irak, în urma atacului american cu drone MQ-9 Predator, soldat cu moartea generalului-maior iranian Qassem Suleimani, (re)aduce în discuție posibilitatea unui conflict armat în zonă, dacă Iranul va pune în practică amenințările la adresa SUA.

Deși foarte puțin probabil, un conflict între Iran și SUA, la care putem adăuga aliații săi din zona Golfului, plus Israel, nu poate duce decât la devastarea țării islamice. Cel puțin la capitolul forțe aeriene, raportului este net defavorabil Iranului la toate capitolele.

În prezent, Iranul dispune de două structuri separate de forțe aeriene: Forțele aeriene ale Republicii Islamice Iran (35.000 militari activi și 15.000 în rezervă, comandate de generalul de brigadă Aziz Nasirzadeh) și Forțele aerospațiale ale Corpului Gărzii Revoluționare Islamice – CGRI (comandate de generalul de brigadă Amir Ali Hajizadeh). În timp ce misiunea forțelor aeriene ale Iranului este apărarea granițelor și menținerea ordinii interne, în conformitate cu Constituția iraniană, CGRI (mai denumit și pasdaran) are ca misiune apărarea sistemului politic al Republicii Islamice Iran împotriva amenințărilor interne și externe.

Forțele aerospațiale ale CGRI împart bazele și celelalte facilități cu forțele aeriene iraniene și dispun de un număr redus de avioane de fabricație rusă, elicoptere, avioane de transport și de antrenament. Se crede că forțele aerospațiale ale CGRI controlează unitățile de vehicule aeriene fără echipaj (UAV), sistemele antiaeriene S-300 PMU-2 (5 lansatoare), precum și cele de rachete balistice.

De-a lungul timpului, Iranul a reușit doar achiziționarea unui număr mic de avioane de luptă Su-24 și MiG-29 din Rusia sau Chengdu F-7 din China, la care putem adăuga cele 115 de avioane de luptă irakiene (Mirage F-1, MiG-23/25/29, Su-22/24/25) refugiate după începerea Razboiului din Golf din 1991. În consecință, majoritatea aparatelor de zbor iraniene sunt învechite, primite înainte de Revoluția Islamică din 1979 care se mențin foarte greu în stare de operativitate pentru executarea unor misiuni. Principalele baze aeriene sunt dispuse în Ahvaz, Bushire, Chahbahar, Isfahan, Tabriz sau Teheran.

Cele 15 escadrile de vânătoare/sprijin aerian nemijlocit sunt echipate cu 20 MiG-29, 25 Su-24, 24 F-14 Tomcat, 10 Su-22, 50 F-5E/F Tiger II, 40 F-4 D/E, câteva RF-4E (pentru lupta radioelectronică), 20 F-6 (MiG-19 chinezești) și 40 F-7 (MiG-21 chinezești).

Aviația de transport este organizată în 6 escadrile dotate cu 9 Boeing 747 (cel puțin unul este pentru realimentare în aer), 15 C-130H Hercules, 13 F-27, 2 Falcon 20, 2 AERO Commander, câteva DHC-2 și Y-7.

Pentru avertizarea timpurie și control aerian aeropurtat, Iranul dispune de 2 aparate IL-76 Mainstay, iar pentru cercetarea maritimă de 1 avion P-3F Orion. Flota de avioane de antrenament include circa 150 de avioane de tip F-33 A, U-22, EMB-3112 Tucano, PC-7 și TB-21.

În privința elicopterelor, iranienii dispun de 6 AB-205, 72 AB-206, 10 HH-34F, 5 AB-212, 24 CH-47C, 22 Bell 214c și 2 S-61. Unitățile de aviație din subordinea forțelor terestre dispun, printre altele, de 12 elicoptere de atac AH-1 J Twin Cobra, 7 Super Puma sau 50 Mi-17.

Dintre sistemele antiaeriene aflate în dotare se remarcă bateriile de rachete antiaeriene britanice Rapier, cele americane Hawk, precum și cele rusești S-300 PMU-2.

În urma unor operațiuni de ocolire a sancțiunilor economice impuse, Iran și-a asigurat furnizarea unor piese de schimb pentru întreținerea acestor aparate vechi, iar industria iraniană dispune de posibilitatea de fabricare a unor părți sau piese de schimb esențiale.

Amestecul de avioane fabricate în diferite țări, starea de operativitate redusă, ca să nu mai vorbim de vechimea aparatelor, nu este în măsură să sperie prea mult forțele aeriene ale celor 6 state arabe din cadrul Consiliului de Cooperare al Golfului (Arabia Saudită, Oman, Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Qatar și Kuwait), care dispun de o superioritate cantitativă, dar mai ales calitativă față de Iran. Numai Arabia Saudită dispune de 72 de avioane Eurofighter Typhoon, 172 F-15 C/S/SA (alte 14 comandate) și 81 de aparate Tornado.

În concluzie, dat fiind inferioritatea clară, este foarte puțin probabil ca Iranul să-și pună în aplicare măsurile de răzbunare mai departe de atacuri cu rachete sau cibernetice și sprijinirea diferitelor grupări paramilitare antiamericane din zonă.

Sursă foto: wikipedia (Avion Mirage F1 iranian).

Lasă un răspuns