China are un nou portavion

Cel de-al doilea portavion chinez – botezat Shandong – a intrat în servicul activ al Marinei Armatei Populare de Eliberare în cadrul unei ceremonii oficiale desfășurate ieri în portul Sanya din insula Hainan.

Construcția portavionului a început în anul 2013 la șantierele navale Dalian Shipbuilding Industry Corporation nava fiind lansată la apă în aprilie 2017 și  efectuând 9 luni de probe pe mare.

Cu o lungime de 315 m și un deplasament de 50.000 tone, Shandong dispune de un design nou față de primul portavion chinez Liaoning (fostul portavion rusesc Varyag) intrat în serviciul operativ în anul 2012 și care dispune de un grup aerian din 40-45 de avioane și elicoptere (circa 18-20 de avioane J-15 și 25 de elicoptere de luptă antisubmarin, avertizare timpurie și control aerian aeropurtat Kamov Ka-29/31, Z-9 și Z-18).

Comparativ cu Liaoning, Shandong dispune în plus de 8 avioane de vânătoare J-15 din generația a IV-a (derivat din avionul rusesc Suhoi Su-33) și 4 elicoptere.

Nu se cunosc prea multe detalii despre sistemele de armament ale navei, dar se presupune că ar fi comparabile cu cele existente deja la bordul lui Liaoning.

Aceasta dispune de 3 sisteme CIWS (Close-In Weapon System) de apărare apropiată Type 1030 (cu tunuri cal. 30mm cu 10 țevi având o cadență de tragere de 10.000 lovituri/min.) și 4 celule de tragere cu rachete antiaeriene HQ-10 (fiecare cu 18 rachete având o bătaie de 9 km).

Prin operaționalizarea portavionului Shandong, China se alătură clubului select al țărilor care dispun de cel puțin două portavioane: SUA, Marea Britanie și Italia.

US Navy dispune de 11 portavioane nucleare, din care 10 din clasa Nimitz (deplasament 100.000 tone, 90 de avioane și elicoptere) și 1 din clasa Gerald Ford (deplasament 110.000 tone, 75-80 de avioane și elicoptere), plus alte 2 în construcție.

Marina britanică dispune de 2 portavioane moderne – Queen Elizabeth (30 de avioane și 20 elicoptere, cost 3 mld. £) și Prince of Wales (40 de avioane F-35 C). Italia are 2 portavioane mici Cavour și Giuseppe Garibaldi, cu un deplasament de 27.000 tone și un grup aerian de 20 de avioane și elicoptere.

Țările care dispun doar de un portavion sunt: Franța (Charles de Gaulle, propulsie nucleară, 42.000 tone și 40 de avioane și elicoptere), Spania (Juan Carlos I, 27.000 tone, 25 de avioane F-35C și Harrier), India (INS Vikramaditya, 45.000 tone, fost Admiral Gorshkov) , Tailanda (HTMS Chakri Narubet, fabricat de Spania) și Rusia (Kuznetov, 58.000 tone, 30 de avioane și 20 de elicoptere).

Turcia are un portavion în construcție din 2016, botezat Anadolu, care va fi operațional începând cu 2021.

În prezent, în afară de cele două portavioane, China mai dispune de circa 20 de distrugătoare, 40 de fregate și 60 de submarine, din care 4 cu propulsie nucleară purtătoare de rachete balistice.  Până în anul 2030, flota Chinei va cuprinde 5-6 portavioane.

Sursă foto: Wikipedia.

Lasă un răspuns