Programul polonez Wisla – o capabilitate pentru viitor

Printre prioritățile Planului de modernizare tehnologică a armatei poloneze (PMT) pentru perioada 2017-2026 se numără și programul de achiziție de rachete antiaeriene cu rază lungă de acțiune (WISLA), alături de cele privind avioanele multirol (HARPIA),  elicoptere de asalt (KRUK) și rachete antiaeriene cu rază scurtă de acțiune (NAREW).

Un plan ambițios de modernizare cu cheltuieli de peste 43 miliarde euro pentru achiziții militare și cu care Polonia dorește să-și dezvolte capabilități reale de descurajare a unei agresiuni din partea Rusiei. Din acest motiv pertinent, Polonia a lansat WISLA cel mai scump și complex program de achiziție din istoria sa, și totodată cel mai scump contract de sisteme Patriot din lume (în afara de SUA evident) după finalizarea celor două faze.

Un program care, în primă fază, s-a derulat aproape simultan cu programul nostru HSAM, a avut același câștigător și aproape aceeași valoare. Cu toate acestea, polonezii au negociat poate mai bine, au fost mai înțelepți în alegerile făcute și s-au gândit mai mult la viitor decât la prezent. Probabil că au înțeles mai bine că siguranța înseamnă mâine, nu azi!

După finalizarea primei faze – WISLA 1 – polonezii se vor mândri cu două baterii Patriot, fiecare cu două unități de tragere (în total 16 lansatoare M903), în configurație PAC-3 (Patriot Advanced Capability – sistem Patriot cu tehnologie avansată) și cu radare de cercetare aeriană în sector AN/MPQ-65.

În afară de elementele menționate mai sus, similare în mare cu ceea ce am achiziționat și noi, polonezii au mai cerut, destul de insistent la negocieri, ca unitățile lor de tragere să fie coordonate de sistemul integrat de conducere pentru managementul luptei – IBCS (Integrated Battle Management Command System), cerință ce îi plasează în altă ligă.

Coordonarea de către IBCS a unităților de tragere/bateriilor poloneze va însemna că fiecare dintre acestea va putea să obțină date despre ținte și să beneficieze de informații de la radarele care sunt active într-o rețea integrată. IBCS dispune de o capabilitate unică de a integra informațiile obținute de mai mulțI senzori sau sisteme radar într-o singură imagine operațională. Chiar și un aparat F-35 Lightning II a reușit să transmit informații unui IBCS.

Configurația poloneză va permite fiecărei unități de tragere (cu 4 lansatoare) să opereze independent chiar dacă conexiunea cu nodul IBCS este pierdută. În configurația noastră, cât și în cea americană, două unități de tragere utilizează un singur radar și o singură stație de control a tragerii, fapt ce limitează serios nivelul de flexibilitate operațională și gradul de independență.

Ca parte a IBCS, rețeaua integrată de conducerea focului – IFCN (Integrated Fire Control Network) reprezintă inima și sistemul nervos al unităților de tragere poloneze. IFCN-ul fiecărei unități de tragere face posibilă transmiterea și accesarea de informații de la alte sisteme cum ar fi sistemele de avertizare și control aerian aeropurtat (AWACS), sistemele aeriene fără echipaj, drone de cercetare sau sateliți.

Configurația noastră necesită ca informațiile să fie centralizate în cadrul bateriei sau eșaloanelor superioare, un proces fără îndoială anevoios și de durată. IBCS, în schimb, face posibil ca informația să fie utilizată descentralizat, iar lupta să fie dusă chiar și independent, în situația, destul de probabilă, că elementele de comandă au fost scoase din luptă.  IBCS apare deci un element cheie al unei rețele integrate de apărare aeriană, la un cost de circa 15% din valoarea contractului, iar fără acesta eficacitatea sistemului Patriot este de câteva ori mai mică – au spus chiar unii oficiali polonezi.

Raționamentul de la care au plecat polonezii este simplu și pragmatic. Aceștia au analizat foarte bine performanțele și capabilitățile sistemului Patriot și au dorit cea mai modernă variantă, inclusiv numeroase tehnologii aflate în curs de dezvoltare și care nu sunt disponibile în prezent.

De exemplu, Patriot-urile poloneze vor include Senzorul pentru apărarea antirachetă și antiaeriană împotriva țintelor care evoluează la mică altitudine – LTAMDS (Low-Tier Air and Missile Defence Sensor), care va fi dezvoltat de compania Raytheon (valoare contract 384 mil. $), adică un radar cu rețea de antene fazate cu baleiaj electronic de tip activ AESA (Active Electronically Scanned Array) care va înlocui actualul AN/MPQ-65 și care va avea acoperire omnidirecțională (360⁰), dar care va fi finalizat probabil prin 2022.

Un upgrade absolut necesar ținând cont de faptul că actualul AN/MPQ-65 – care echipează și Patriot-urile românești – este un radar de cercetare aeriană în sector, cu rețea de antene fazate cu baleiaj electronic de tip pasiv (PESA) și dispune de o acoperire sectorială de (doar) 120⁰.

În configurația curentă radiolocatorul AN/MPQ-65 asigură cercetarea spațiului aerian a unui sector stabilit de centrul de comandă, descoperirea, identificarea și urmărirea a până la 100 de ținte aeriene aflate până la distanța maximă de 170 km și poate dirija până la 9 rachete simultan.

Succesorul său, LTAMDS, dorit mult de polonezi, va încorpora tehnologie cu semiconductori de GaN (arseniură de galiu) și un design nou, cu capabilități sporite împotriva amenințărilor sofisticate ale viitorului, în special avioanele și dronele cu manevrabilitate sporită și care evoluează la înălțimi foarte mici și mici.

Bateriile poloneze vin numai cu rachetele PAC-3 MSE (Missile Segment Enhancement – extinderea capabilităților antirachetă), mai mari decât cele originale PAC-3, deoarece dispun de un motor mai mare și un cap de căutare de tip activ ce lucrează în banda Ka, fapt ce-i permite să renunțe la dirijarea din bateria de tragere și să se autodirijeze spre țintă. Este creditată a fi cea mai bună rachetă din categoria sa, cu o manevrabilitate ridicată și având o viteză ce depășește Mach 5. Bătaia maximă se situează undeva între 30 și 40 km (după alții doar 20-25 km), plafonul la peste 20 km, iar distrugerea rachetei inamice se face prin coliziune (hit-to-kill).

Ambele baterii poloneze din cadrul primei faze WISLA 1 vor avea 2 unități  de tragere fiecare cu câte 4 lansatoare M903. Cumpărând numai rachete PAC-3 MSE, fiecare lansator va fi echipat cu 12 rachete de acest tip. În configurația americană, cele 2 unități de tragere au 3 lansatoare, două echipate cu 4 rachete PAC-2 GEM-T (de generație mai veche) și un lansator echipat cu 16 rachete PAC-3 CRI sau 12 PAC-3 MSE. Rachetele de generație mai veche MIM – 104E PAC-2 GEM-T (Guidance Enhanced Missile – rachetă cu dirijare extinsă) sunt proiectate să distrugă ținte aeriene (avioane, elicoptere, etc), aflate la distanțe cuprinse între 3 și 160 km și altitudini de până la 24km, dar dispune și de o capabilitate limitată de luptă împotriva rachetelor tactice (de unde provine T). Un lansator M 903 poate transporta doar 4 rachete PAC-2 GEM-T, iar costul unei rachete este de 2 milioane $.

Astfel, în configurația aleasă de polonezi, bateria va avea numai puțin de 96 de rachete gata de tragere în lansatoare (2x4x12), comparativ cu 40-48 în varianta americană, adică mai mult decât dublu.

Livrările vor fi onorate începând cu 2022, iar Raytheon estimează că, datorită modernizărilor și tehnologiei avansate de care vor beneficia, bateriile poloneze vor face față provocărilor viitorului câmp de luptă până în 2048-2050, fapt contrazis de anumite documente oficiale americane.

Mai mult polonezii au cerut un offset egal cu 50% din valoarea contractului și un transfer substanțial de tehnologie. Offset-ul include 15 subprograme și implică șase facilități de producție poloneze și un număr de firme locale.

Ambițiosul program WISLA nu se oprește însă aici, polonezii având planificat și construirea de interceptoare mai ieftine – SKYCEPTOR – derivate din rachetele israeliene STUNNER utilizate de bateriile David Sling fabricate de Rafael, numai că aici mai este nevoie și de asistența Lockehhed Martin pentru conectarea acestora la bateriile poloneze.

În faza a doua a programului – WISLA 2 – polonezii vor mai achiziționa încă șase baterii Patriot (6x2x4=48 lansatoare) cu radar omnidirecțional de 360⁰ și vor integra componentele IBCS cu radarele de fabricație poloneză. Costul final al celor două faze ale programului WISLA va ajunge undeva pe la 10,5 miliarde $.

Cam acestea sunt afacerile și planurile de viitor ale polonezilor. Noi, românii, ne-am grăbit cu achiziționarea de sisteme Patriot în configurația standard? Puteam să achiziționăm alte sisteme sau să negociem alte variante de contract, care includ și capabilități de fuziune și integrare senzorială, care să combată amenințările viitorului?

La urma urmei nu este chiar ușor să faci cea mai bună alegere în cadrul unui program de achiziție pentru rachete antiaeriene cu bătaie lungă.

Când a venit vorba de achiziționarea unui sistem antiaerian/antirachetă, în fiecare din țările recent implicate – ne vom referi aici doar la Polonia, România și Suedia – în finală au rămas sistemul Patriot, fabricat de Raytheon și sistemul franco-italian SAMP/T, fabricat de concernul Eurosam. În toate cele trei țări câștigătorul a fost Patriot în final, probabil din motive (politice și operaționale) și necesități diferite.

Tabel comparativ referitor la achiziția de sisteme Patriot în diferite țări

(echipamentele principale)

ȚARA

ROMÂNIA

Programul HSAM

POLONIA

Programul

WISLA faza 1

SUEDIA

Program nefinalizat

TURCIA

Program

abandonat

BAHRAIN

Program

în derulare

LANSATOARE M903

28

16 12 20

9

IBCS/IFCN

Nu

DA Nu Nu

Nu

RADAR DE CERCETARE

AN/MPQ-65 AN/MPQ-65 AN/MPQ-65 AN/MPQ-65 AN/MPQ-65
RACHETE

PAC 2 GEM-T

58

0 100 80

36

PAC 3 MSE

168

208

(+ 11 DE ANTRENAMENT)

200 60

60

CONTRACT SEMNAT

2017

2017 2018

?

LIVRĂRI

2019

2022 2020(?)

?

VALOARE CONTRACT

(miliarde $)

4,6

4,75 3,2 3,5

2,5

S-a vorbit deseori, ca argument decisiv pentru alegerea Patriot, de experiența în luptă a sistemului american fără a atinge însă esența problemei. În legătură cu acest aspect, trebuie să menționăm că sistemele Patriot au participat la mai multe operații și s-au comportat decent, dar având în față adversari mai slabi echipați în privința echipamentului de luptă, care nu dispuneau de sisteme de bruiaj (terestre sau aeropurtate), rachete de croazieră sau dirijate în fascicul de radiolocație, drone sau avioane moderne.

Este cazul să mai amintim de (încă) discutabila performanța a sistemului împotriva rachetelor balistice irakiene lansate în timpul ambelor războaie din Golf? În schimb, este indiscutabil că, în septembrie 2019, cele aproape 100 de lansatoare saudite nu au interceptat micile drone, incomparabil mai ieftine, care au lovit rafinăriile saudite și care au început să domine câmpul de luptă.

ȚARA

NR. LANSATOARE/VARIANTĂ
SUA 480 (PAC-2 și PAC-3)
Japonia 120 (PAC-2 și PAC-3)
Germania 112 (PAC-2 și PAC-3)
Arabia Saudită 96 (PAC-2, mod. PAC-3)
Coreea de Sud 48 (PAC-2, mod. PAC-3)
Israel 48 (PAC-2?)
Qatar 44 (PAC-3)
Grecia 36 (PAC-3)
Kuwait 40 (PAC-2)
Iordania 40 (PAC-2)
ROMÂNIA 28 (PAC-2 și PAC-3)
Taiwan 24 (PAC-3)
Emiratele Arabe Unite 20 (PAC-3)
Olanda 20 (PAC-3)
Spania 24 (8 PAC-2 și 16 PAC-3)
Polonia 16 PAC-3

 

Chiar și peste ocean, un raport din august 2016 al Curții de conturi (US Government Accountability Office-GAO) pulverizează imaginea imbatabilă a sistemului arătând că Patriot nu corespundea cerințelor câmpului de luptă modern.

Raportul GAO arata deficiențele radarului AN/MPG-65, în principal acoperirea insuficientă de 120⁰ și, mai ales, problemele de software. În cadrul unor teste, sistemul nu era în măsură să funcționeze neîntrerupt, între două erori critice de sistem, mai mult de 11 ore, în timp ce cerința minimă este de 20 de ore. 70% din problemele apărute se datorau radarului, iar până la remedierea problemelor apărute, este evident că obiectivele/zonele rămân fără protecție antiaeriană/antirachetă.

În plus, se pare că radarul AN/MPQ-65 nu reușește să sprijine eficient capabilitățile ridicate ale rachetei PAC-3 MSE și încă nu se poate cunoaște capacitatea acestuia de a rezista unor atacuri sofisticate ale unor sisteme bruiaj și de luptă radioelectronică adverse, cu care nu s-a confruntat până în prezent. Oficialii armatei americane au arătat că radarul dispune  de tehnologie învechită, care necesită un proces de întreținere/reparații laborios.

În septembrie 2017, suedezii chiar au testat la ei acasă ambii finaliști în cadrul exercițiului Aurora, iar testele au confirmat că ambele sisteme au avantajele și limitările lor, dar sunt în măsură să îndeplinească cerințele operaționale. Diferența nu a făcut-o prețul de achiziție sau vreun parteneriat strategic interatlantic, ci incapacitatea EUROSAM de a livra SAMP/T începând cu 2020, precum și faptul că Patriot a fost testat în operații și că ar corespunde mai bine cerințelor operaționale. Cu toate acestea, contractul între cele două părți nu a fost ratificat.

Fără a diseca prea mult toate echipamentele unui sistem pe care oricum nu îl vom avea, care ar fi diferențele majore între finaliști?

SISTEM

PAC-3

SAMP/T

PRODUCĂTOR

RAYTHEON

EUROSAM

(66% MBDA și 33% Thales)

RADAR DE CERCETARE

AN/MPQ-65

ARABEL

ACOPERIRE ÎN AZIMUT

120⁰

360⁰

ACOPERIRE ÎN ELEVAȚIE

0-65⁰

-5⁰ – 90⁰

BANDA DE LUCRU

C

X

DISTANȚĂ DESCOPERIRE

170 km

60 km (130 km)

ȚINTE URMĂRITE

<100

<100

RACHETE DIRIJATE SIMULTAN

9

16

MOD LANSARE RACHETE

ÎN LIMITELE SECTORULUI ACOPERIT

VERTICAL

PERSONAL  BATERIE

85

14

UTILIZATORI

16 țări

3 țări

VARIANTĂ NAVALIZATĂ

Nu

Da

 

Fabricat de concernul EUROSAM, sistemul sol-aer cu rază  medie de acțiune/dislocare terestră SAMP/T (Sol-Air Moyenne Portée/Terrestre) dispune într-o baterie de tragere de 3 elemente: radarul ARABEL, punctul de comandă și 4-6 lansatoare octuple.

Radarul tridimensional și cu salt de frecvență ARABEL are o acoperire de 360⁰ (1 rotație/s), lucrează în banda X și este rezistent la contramăsurile radioelectronice adverse. Chiar dacă distanța maximă de descoperire, de circa 80 km, nu este impresionantă, cel puțin acoperirea omnidirecțională îi conferă un avantaj major față de Patriot, fiind în măsură să urmărească până la 100 de ținte aeriene și să dirijeze 16 rachete simultan. Distanța de descoperire poate fi dublată prin conectarea, prin intermediul unei magistrale de date Link 16, la informațiile transmise de alte platforme – radare terestre cu distanță mare de descoperire (de ex. TPS/FPS-117 care le avem și noi) sau AWACS.

În plus, lansarea rachetelor se face vertical, iar gradul mare de automatizare al întregului sistem permite unei baterii de tragere să fie încadrată doar de 14 militari (față de 85 la Patriot), un aspect extrem de important atât în luptă, cât mai ales în privința costurilor legate de pregătirea și recrutarea personalului, ca să nu mai amintim că la noi nu este prea mare îngrămădeală pentru un job în armată. Arhitectura open, modernă,  permite lansatoarelor să fie dispersate până la 10 km de radarul ARABEL cînd legătura este asigurată prin radio și 1 km  când legătura este prin fibră optică.

Rachetele sistemului SAMP/T – Aster 15 și Aster 30 – pot fi folosite împotriva tuturor tipurilor de ținte – avioane și elicoptere, rachete de croazieră sau dirijate în fascicul de radiolocație și sisteme aeriene fără echipaj (UAS).

CAPABILITĂȚI RACHETE SISTEME PATRIOT ȘI SAMP/T

SISTEM

PAC-3

SAMP/T

RACHETA

PAC-2 GEM-T

PAC-3 MSE

ASTER 15

ASTER 30

BĂTAIA min/max

3/160 km

3/30-40 km

(20-25 km)

1,7km/30 km

3/120 km

(160 km)

ALTITUDINE

min/max

-/24 km

15-20 km

-/13km

50m/20 km

VITEZĂ

4M

5M

3,5M

4,5M

PREȚ ($)

2 mil.

3 mil.

1,8 mil.

2 mil.

 

Aster 30 poate fi folosit chiar și împotriva rachetelor balistice cu rază scurtă de acțiune (1,5 – 600 de km), iar pentru amenințările din  viitorul apropiat EUROSAM are în dezvoltare două upgrade-uri majore (Block 1NT/New Technology și Block 2) care să ofere capabilități împotriva rachetelor balistice cu raza de 1.000 de km, respectiv 3.000 de km (limita dintre raza medie și cea intermediară  de acțiune a rachetelor).

De remarcat că Aster 30 Block 2 va fi proiectată să intercepteze, prin coliziune, rachete hipersonice sau balistice aflate la peste 75 km înălțime și care zboară cu viteze de peste 6.000 km/h. Deci o viitoare variantă europeană, cu radar omnidirecțional, a THAAD-ului (Terminal High Altitude Area Defence/Apărarea unei zone pe porțiunea finală a traiectoriei la mare altitudine), fratele mai mare al Patriot-ului și elementul final al sistemului american de apărare antirachetă BMD (Ballistic Missile Defence), fiind destinat să intercepteze rachetele balistice până la o distanță de 200 km și o altitudine de 150 km și care costă 800 milioane de dolari/baterie.

Atât Patriot cât și SAMP/T necesită sisteme antiaeriene cu bătaie mică (rachete sau tunuri) pentru protecția apropiată, de genul Pantsir (codificare NATO: SA-22 Greyhound) care protejează bateriile de S-400 Triumf și care necesită evident alte discuții și alte cheltuieli.

În loc de concluzie… se poate spune că România a ales bine la acest program de achiziție, mult mai bine decât în alte programe, cum ar fi „fregatele” T22, sistemele Hawk sau F-16 MLU. Putea fi chiar foarte bine dacă, zicem noi, se alegea SAMP/T – o  soluție mai atractivă, un sistem mai modern, mai  adaptat cerințelor viitorului, poate (puțin) mai scump (dar cu un raport cost-calitate mai bun), cu capabilitățile necesare deja implementate, dar și cu alte avantaje pe termen lung.

Cred că și varianta poloneză ar fi fost mai la îndemâna noastră – o consider mai înțeleaptă, la pachet cu flexibilitatea și perseverența negociatorilor polonezi și cu aceeași bani – cu mai puține lansatoare, cu radarul omnidirecțional încă în dezvoltare, cu un parteneriat strategic nealterat, și neapărat cu IBCS/IFCN, care ar fi însemnat un pas mare spre realizarea unui sistem integrat de apărare antiaeriană. Desigur, putem spera să achiziționăm IBCS/IFCN sau LTAMDS mai târziu, deoarece tot mai multe țări decid să utilizeze această opțiune, dar după cum ne-a dovedit experiența „fregatelor” T22 – care așteaptă modernizarea de cel puțin 10 ani – este puțin probabil să se întâmple.

Deși este foarte posibil să se înregistreze întârzieri în derularea programului WISLA, Polonia speră ca în final – și vorbim aici de 2026 – să beneficieze de necesarul scut împotriva rachetelor tactice ISKANDER K dislocate de Rusia în enclava Kaliningrad, alături de alte capabilități A2/AD (anti-access/area-denial) dislocate pentru blocarea accesului și interzicerea prezenței în această zonă de interes strategic.

Sursă foto: US Army

Lasă un răspuns