Primul elicopter naval NH-90 Sea Lion a intrat in serviciul marinei germane

Marina germană a primit recent primul elicopter multirol naval NH-90 Sea Lion de la compania Airbus Helicopters in Donauwörth, urmând ca alte două să sosească până la sfârșitul anului.

Alegerea Sea Lion ca succesor al venerabilului Sea King Mk 81 – 21 de aparate fiind în serviciul marinei germane de circa 40 de ani – a fost anunțată încă din anul 2013. Potrivit contractului semnat în iunie 2015, în total vor fi livrate, până în anul 2022,  18 elicoptere multirol NH-90 Sea Lion.

După desemnarea modelului Sea Lion ca înlocuitor pentru Sea King, nevoia de a utiliza o platformă aeriană comună a determinat Germania să anunțe la începutul anului că același model NH-90 va înlocui și flota de 22 de elicoptere de luptă antisubmarin Sea Lynx Mk 88A de la bordul mai multor clase de fregate germane.

Prima versiune a elicopterului multirol pentru fregate-MRFH (Multirole Frigate Helicopter) va fi livrat în 2025, când Sea Lynx vor împlini 40 de ani de activitate în marina germană. În 2014 întreaga flotă de Sea Lynx a fost reținută la sol după ce au fost descoperite avarii la fuselaj la un număr de 15 elicoptere din totalul de 22 aparate. După remedierea defecțiunilor, în ianuarie 2017, Sea Lynx s-a reîntors în serviciul operațional.

În timpul verii 2019, NH-90 Sea Lion a participat la o serie de zboruri demonstrative pentru verificarea capabilităților de căutare-salvare – SAR și de executare a unor misiuni în sprijinul forțelor speciale. Integrarea echipamentului medical va permite elicopterului să execute misiuni SAR de la bazele terestre începând cu 2022.

Când va intra în serviciul activ, NH-90 Sea Lion va executa o gamă largă de misiuni cum ar fi SAR, cercetare maritimă, în sprijinul forțelor speciale sau transport materiale și personal. În afara misiunilor de la bazele terestre, Sea Lion va fi utilizat și de la bordul navelor de sprijin de luptă Type 702 (din clasa Berlin).

Până în prezent cinci țări (Franța, Belgia, Australia, Italia și Germania) au achiziționat 90 de aparate NH-90 în versiunea navală NFH (NATO Frigate Helicopter), aparatele executând peste 50.000 ore zbor în misiuni SAR, umanitare sau cu specific militar.

Sursă foto: Airbus.

Lasă un răspuns