În România, în caz de criză, ai dreptul să mori

În România, în caz de criză, ai dreptul să mori. Filmarea făcută publică de un fost angajat al MAI, prin intermediul unei publicații, a arătat ceea ce era deja știut: că România nu este pregătită să reacționeze la o situație de criză.

Iar Colectiv a fost o griză medie, cu aproape 260 de victime din care peste 60 decedați. Înmulțiți cu 100 și încercați să vă închipuiți ce s-ar întâmpla în cazul unei crize mari, de exemplu după un cutremur devastator.

În filmare, s-a văzut că salvatorii nici nu verificau starea victimelor, erau duse spre salvări doar cei care dădeau semne de viață, restul fiind lăsați pe caldarâm, printe picioarele celor care se învârteau în cerc și nu știau cum să reacționeze.

De altfel, în conferința de presă de astăzi, reprezentantul ISU a declarat senin că angajații acestei instituții nu sunt pregătiți să facă față unor dezastre. Și atunci este explicabilă situația critică în care ne aflăm.

Oficialii români nu au realizat niciun fel de lecții învățate după tragedia de la Colectiv și nici astăzi nu există soluție pentru tratamentul pacienților cu arsuri grave, iar de cele mai multe ori trimiterea acestora în străinătate cu o aeronavă militară este soluția optimă.

În timp ce la noi nici cardul de sănătate nu funcționează cum trebuie, în alte țări sistemul medical este digitalizat și sunt aplicații care arată în timp real ce paturi sunt libere și la ce specialități în fiecare spital, iar salvările și spitalele private sunt cooptate la efortul de salvare a vieților printr-un plan bine pus la punct.

Doar dacă facem referire la mari arși, la nivel național sunt doar 20 de paturi, dar multe secții au probleme ori de personal, ori de conformitate.

Sistemul medical este supraaglomerat în condiții normale, mai toate spitalele sunt pline, iar unitățile de primiri urgențe fac față cu greu, fiind timpi de așteptare de ordinul orelor.

Ce ne vom face într-o criză majoră, când vor fi mii de răniți, mulți cu arsuri și nevoi imediate de intervenție?

Poate vă gândiți la spitalele de campanie. Ministerele apărării și sănătății dispun fiecare de câte un spital de campanie, dar îmbarcarea, transportul, montarea și încadrarea cu personal poate dura câteva zile. Există proceduri în Uniunea Europeană pentru instalarea unor spitale din alte țări, dar și aici pașii administrativi, transportul și instalarea ar dura până la o săptămână.

Nici transportul a mii de răniți în străinătate cu avioane militare nu va fi ușor, iar identificarea spitalelor cu paturi disponibile din Europa și transportul bolnavilor va dura câteva zile.

Atunci rămâne întrebarea ce se va întâmpla în prima zi cu miile de răniți?

Știu că s-au făcut mai multe exerciții, ultimul chiar în primăvara acestui an, dar se pare că oficialii sunt mai degrabă optimiști că vor putea face față unui val masiv de răniți, în loc să identifice problemele și să propună soluții pentru rezolvarea lor.

Între câțiva bolnavi închipuiți și vopsiți din timpul exercițiilor și miile de răniți dintr-o situație reală e o diferență de mii de vieți omenești. Cine va răspunde dacă acestea nu vor fi salvate?

 

Sursă foto: captură libertatea.ro

Lasă un răspuns