SUA impune sancțiuni Turciei

SUA impune sancțiuni Turciei. SUA impune sancțiuni Turciei – un aliat NATO, pentru posibile crime de război, dar negociază cu Rusia – un inamic declarat, pentru a-i proteja pe kurzi – aliații lor din zonă, atacați acum de către armata turcă.

Donald Trump trimite o delegație la Ankara, formată din vicepreședintele Mike Pence și consilierul pe probleme de securitate Robert O’Brien  pentru a începe negocierile cu Turcia, conform agenției AP.

Conform vicepreședintelui Pence, Donald Trump a discutat personal cu președintele Turciei Recep Tayyip Erdogan care ar fi promis că nu va ataca orașul Kobani.

Totodată, liderul turc a spus că ofensiva turcă se va opri doar când obiectivele vor fi atinse. Acțiunea militară trebuia să asigure o fâșie de 120 km lungime și 30 km lățime pentru a aduce peste un milion de refugiați. În schimb s-a transformat într-o vânătoare a militanților kurzi și a provocat un val de aproape 200.000 de refugiați.

Acum kurzii au declarat că au o înțelegere cu foștii inamici, forțele guvernamentale siriene, pentru a opri ofensiva turcă.

Niciodată politica dusă de americani nu a fost atât de complicată și la limită. Trump vrea să scoată America din conflictele din Orientul Mijlociu, chiar dacă parte din ele au fost susținute în trecut de liderii americani.

Situația din Siria se datorează mișcării numite „primăvara arabă” din anul 2011, când SUA au sprijinit răsturnarea regimului lui Asad, dar în războiul civil declanșat și-au pierdut viața câteva sute de mii de sirieni și alte peste trei milioane s-au refugiat din calea violențelor.

După ezitarea președintelui Obama de a trimite trupe în Siria când trupele lui Asad au folosit arme chimice, Rusia a intervenit și pas cu pas a ajuns să fie puterea militară care negociază acum cu toate părțile.

Până la urmă, americanii au trimis trupe, nu pentru a lupta cu militarii sirieni, dar cu teroriștii ISIS care și-au format un califat pe teritoriul Siriei și Irakului.

Sursă foto: youtube.com

Lasă un răspuns