Cine-i apără pe militari când au nevoie de ajutor?

Cine-i apără pe militari când au nevoie de ajutor?

Ne-am obișnuit ca armata să ne salveze când vine un viscol, o inundație sau când nu avem soluții, precum Institutul Cantacuzino sau Monumentul Crucea Eroilor de pe Caraiman, dar pe militari cine-i apără când au nevoie de ajutor?

România a intrat în NATO și UE și prin sudoarea și jertfa militarilor, iar în timp ce ei execută misiuni sub egida acestor organizații în Afganistan și Balcani, politicienii ocupă funcții călduțe și bine plătite în aceste organisme internaționale, iar câteodată ne mai fac și de râs.

Armata română, mai mult ca niciodată în istoria ei, are nevoie de ajutorul și sprijinul cetățenilor.

De mai bine de 20 de ani, politicienii noștri nu reușesc să încropească un plan de înzestrare și să se țină de el, ajungând ca armata să se descurce cu ce poate în condițiile în care proiecte ce sunt blocade de zeci de ani, precum arma de asalt, transportorul blindat de la Moreni, un nou tanc de luptă etc, zac prin sertare la MApN.

Dar dotarea nu este cea mai dureroasă problemă, deoarece armata are experiență în a lupta cu mijloace vechi. În ultimii zece ani, a mai apărut una, mult mai gravă: denigrarea cadrelor militare.

Totul a început acum aproape 10 ani, când chiar președintele, care era și comandantul în funcție al forțelor armate, a venit cu acuzația că nu sunt bani pentru mărirea pensiilor publice din cauza celor militare și speciale și a etichetat veniturile pensionarilor militari ca nesimțite. Nu a venit cu o estimare clară, doar cu exemple de pensii ale unor magistrați militari și jigniri la adresa cadrelor militare.

Chiar dacă schimbarea legislației a fost un fiasco total, iar încercarea de a introduce pensiile militare după principiul contributivității a crescut bugetul acestora cu 30 de procente, răul fusese deja făcut.

De atunci, înaintea fiecărei campanii electorale, iar în România este mai tot timpul campanie electorală, se dezbate și problema pensiilor militare, băgate laolaltă cu cele speciale, precum ale magistraților, parlamentarilor, piloților și ale unor funcționari mai „speciali”.

Nu vreau să intru în istoria și justețea pensiilor militare. În România, pensii militare au fost acordate dinainte de domnia lui Cuza, dar asta nu este relevant. Relevant este că toate țările NATO și majoritatea celor non-NATO acordă pensii militare și este o regulă în rândul politicienilor acestor state să se abțină de la a târî armata în disputele lor electorale.

În România, această denigrare de aproape un deceniu a cadrelor militare a făcut să crească repulsia și invidia populației la adresa militarilor. Aproape că nu mai poți spune că ești general, ofițer, maistru militar sau subofițer, fără să primești o replică răutăcioasă despre veniturile tale.

În condițiile în care veniturile militarilor nu sunt cele mai mari din societate, un soldat profesionist pleacă de la minimul pe economie, în timp ce șeful armatei ajunge să se compare cu un secretar de primărie comunală, indiferent că vorbim de soldă sau pensie, chiar nu văd această miză.

Conform unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică, din august 2019, la stat salariul mediu net era în jur de 5.000 lei, în timp ce la privat era de aproximativ 3.000 de lei.

În condițiile în care pensia militară medie este de peste 3.000 de lei, mult sub venitul mediu de la stat și aproximativ egală cu venitul din privat, chiar cred că politicienii ar trebui să lase în pace subiectul pensiilor militare și să se concentreze pe alte domenii chiar dureroase pentru români: accidentele rutiere, poluarea din marile orașe, sănătatea, infrastructura, învățământul etc.

 

Sursă foto: Iulian Cadulencu, facebook SMFT

Lasă un răspuns