11 septembrie 2001: a meritat?

11 septembrie 2001: a meritat? Conflictul pornit de organizația teroristă  Al-Qaeda, sprijinită de guvernul taliban, a luat viața a 3.000 de civili americani, 3.000 de militari din țări NATO și partenere și 40.000 de civili afgani. Dintre cei 3.000 de militari, aproape 1 la sută sunt români.

Sunt peste un milion de refugiați afgani, țara este împărțită practic în două, între conservatorii religioși care-i sprijină pe talibani și progresiștii care doresc o viață modernă, dar cei care prosperă cu adevărat sunt traficanții de droguri.

Afganistanul este producătorul numărul 1 de opiu din lume, producând 90 la sută, cea mai mare parte fiind transformată în heroină și vândută în Europa și Rusia, de unde se împrăștie în toată lumea.

Într-un raport ONU din 2009, se estima că există o piață de opiu în valoare de 65 de miliarde de dolari la nivel mondial, care finanțează activități ilegale precum terorismul, traficul de arme și persoane, formată din 15 milioane de dependenți, care ucide 100.000 de oameni în fiecare an.

De câțiva ani, guvernul american, în încercarea de a pune capăt celui mai lung război din istorie, a început negocieri de pace cu talibanii, fără rezultate concrete. Talibanii, în timpul tratativelor, au continuat atacurile teroriste și în urma celui de săptămâna trecută care a luat viața și a unui militar român, președintele Donald Trump a luat decizia suspendării acestora.

Ce va urma nu este greu de prezis :atâta vreme cât ies atât de mulți bani din droguri, conflictul va continua, Afganistanul va atrage tot mai mulți teroriști, iar țările implicate vor găsi tot mai greu argumente pentru păstrarea militarilor într-o regiune unde nu este speranță de pace, dar nici retragerea fără un tratat care să stabilizeze țara nu este o opțiune fericită.

Lasă un răspuns