Sunt 18 luni de la semnarea ultimului contract de achiziții. Mai are timp MApN să cumpere echipamente militare anul ăsta?

Sunt 18 luni de la semnarea ultimului contract de achiziții. Mai are timp MApN să cumpere echipamente militare anul ăsta? Pe 26 august se împlinesc 18 luni de la ultimul contract de achiziții, MApN semnând pe 26 februarie 2018 scrisoarea de ofertă și acceptare pentru sistemele de rachete HIMARS. Era al treilea contract esențial de achiziții, după sistemul Patriot și transportoarele Piranha.

Din păcate, de un an și jumătate nu s-a mai semnat niciun contract de achiziții și chiar dacă situația este una dramatică, mai ales când vedem că toate țările din jur se înarmează iar situația de securitate se agrevează în regiune, nimeni dintre actorii din țară nu se lamentează.

Este o liniște suspectă la Palatul Cotroceni și chiar în cadrul opoziției pe această temă. Asta, deoarece jocurile de culise sunt acerbe pentru avantajele sprijinirii unor contracte de apărare, iar orice scandal ar putea duce la o regândire a întregului sistem de achiziție și chiar la o transparentizare a acestui proces, lucru care ar dejuca planurile unor actori importanți din toate taberele.

Așa că se acceptă de către diferitele grupuri de interese ca acest război să fie unul surd, fără multă expunere.

Ce-ar mai putea cumpăra MApN anul ăsta?

Anul acesta România ar putea semna contractul cu Portugalia pentru completarea primei escadrile de F-16 cu încă cinci aparate. Sumele deja au fost vehiculate, urmând ca 130 de milioane de euro să fie plătiți Guvernului Portugaliei și 150 de milioane de euro Guvernului SUA.

Un alt contract care așteaptă să fie semnat este cel pentru sistemul de rachete de coastă anti-nave. Acesta însă se pare că are legătură cu achiziția de corvete și modernizarea celor două fregate de la britanici, pentru a asigura o configurare anti-navă compatibilă.

Rămâne astfel suspansul asupra celei mai discutate achiziții, cea a celor patru corvete. Acum dosarul este blocat în urma contestației făcute pe 9 iulie de către firma Damen când a înaintat o plângere la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor continuând un litigiu inițiat anterior de Fincantieri, și – în paralel – a sesizat și Curtea de Apel București pentru multiple nereguli care au afectat rezultatul Programului de înzestrare esențial „Corvetă multifuncțională” .

Sper ca acest contract esențial pentru forțele navale și apărarea intereselor României la Marea Neagră să nu aibă soarta licitaţiei pentru camioanele Armatei Române de 3,4 miliarde de lei care a fost  anulată de instanţă la începutul acestui an după ce consorţiul format din Rheinmetall MAN şi MHS Truck&Bus SRL a depus la Tribunalul Bucureşti o contestaţie acuzând MApN că ar fi favorizat cealaltă firmă, Iveco.

Până la reluarea întregii proceduri, militarii își vor risca viața în continuare pe camioanele vechi de aproape 40 de ani. Dar acest lucru nu este ceva ieșit din comun, deoarece majoritatea tehnicii militare pe care se instruiesc și ar urma să lupte militarii români are în jur de patru decenii vechime.

 

Sursă foto: F-21 special realizat pentru India, lockheedmartin.com

 

Citește și:

Aproape 40 la sută din investiții au mers la apărare. Cât de bun este armamentul cumpărat de militari?

Damen contestă licitația de corvete

Cine decide achizițiile militare

Lasă un răspuns