Instituțiile de forță, tot mai slabe

Instituțiile de forță, tot mai slabe. În ultimele decenii, eficiența instituțiilor de forță a scăzut atât de mult că acestea au devenit o vulnerabilitate pentru securitatea și siguranța românilor.

Ministerul Apărării Naționale este cel mai bine văzut, în special datorită pregătirii militarilor, dar aceștia nu au tehnică modernă să învingă într-un eventual război. De tehnică pentru mobilizare nici nu se pune problema.

Dacă iei în considerare numărul angajaților din Ministerul Afacerilor Interne, de aproape trei ori mai mare decât cel din forțele armate, ai spune că suntem un stat polițienesc, dar nu este deloc cazul. Ineficiența personalului MAI din poliție și jandarmerie a umplut mii de pagini în presă și a depășit demult granițele țării.

Poliția, cea mai numeroasă structură, cam cât toate categoriile de forțe ale armatei, este atât de politizată încât are comportamente mafiote, cum a fost cazul închiderii centrului orașului Târgoviște și stabilirii unei parole de intrare, la cererea partidului de guvernământ.

Jandarmii sunt ca număr comparabili cu forțele terestre, ca și cum ne-ar paște vre-un război civil, dar s-a văzut la 10 august 2018 că sunt nepregătiți iar șefii lor ascultă orbește de ordine politice și când li s-a spus să elibereze Piața Victoriei, au trecut la ciomăgeala nu numai a manifestanților din piață, dar și a jurnaliștilor și tuturor persoanelor de pe străzile învecinate, inclusiv a turiștilor.

Ministerul Justiției a perturbat în ultimii ani atât de mult sistemul judiciar prin impunerea unor proiecte de norme favorabile infractorilor, în contradicție cu valorile europene, și a declanșat lupte interne între procurori și judecători, inclusiv în interiorul CSM, încât justiția a devenit mai degrabă o dispută între români, decât soluția problemelor lor.

România are patru servicii secrete naționale și încă câteva departamentale. Din păcate și acestea au fost antrenate în multe scandaluri și jocuri politice.

Serviciul Român de Informații a fost în centrul celor mai multe scandaluri. Trebuia să apere România, dar angajați și foști angajați ai acestuia s-au aflat mai mereu în centrul unor acuzații de încălcare a legii.

Angajații nu au definite atribuțiile funcție de menirea serviciului și chiar dacă se cred un fel de FBI de România, nu am auzit în ultima perioadă să fi arestat pe cineva. Au fost implicați în lupta anticorupție, dar fostul șef militar al SRI este acuzat că a depășit barierele legale și a folosit serviciul mai mult în interesul unor grupuri de interese.

Grupurile de interlopi acționează nestingheriți și conduc de aici operațiuni ilegale în toată Europa și chiar în Mexic și SUA.

Serviciul de Protecție și Pază a fost acuzat de implicare politică și reprezentanții Guvernului, la un moment dat, au renunțat la serviciile acestuia, lăsându-i pe angajați fără obiectul muncii.

Serviciul de Telecomunicații Speciale nu a reușit în cinci ani să implementeze un sistem modern de aflare a locației apelantului la 112 și șeful acestuia tocmai și-a prezentat demisia.

Serviciul de Informații Externe este mai discret, dar și aici au fost scandaluri de-a lungul timpului și acuzații că în loc să spioneze pe afară și-au infiltrat oameni în interiorul țării pentru a face anumite jocuri politice.

Toate aceste structuri consumă bani serioși de la buget, fără să aducă acea siguranță și securitate de care au nevoie românii. Structurile s-au supradimensionat în ultimii ani, majoritatea banilor merg pe salarii și nu au fost depuse eforturi din partea șefilor acestor instituții pentru inovare și modernizare.

Este o urgență națională stabilirea în CSAT a unor norme legislative care să pună aceste instituții de forță într-un cadru legal modern și să le facă eficiente, să nu mai fie o problemă pentru România, ci să vină în rezolvarea problemelor românilor. De asemenea, ele ar trebui restructurate mai apoi și păstrați doar profesioniștii, funcție de noile misiuni primite.

Sursă foto: youtube.com

4 Comments

  1. Domnule Jipa, este un articol bun, dar noi care lucrăm în sistem am putea scrie un roman, așa cam de grosimea Comediei umane de Balzac, privind deficiențele sistemului, decidenții nu fac nimic pentru a ameliora, cel puțin, situația actuală. Sunt convins că și în armată nu este totul roz și situația este cam aceiași diferența dintre politie și armată este că noi suntem permanent în război cu infractorii arma noastră este legea și dacă aceasta este prost făcută rezultatul, din păcate, este tragic.

  2. Exista o aplicatie a STS-ului pt localizare: https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.sts.apel112. Cu toate acestea observ ca nicio publicatie sau persoana din media nu e atat de informata pe cat vrea sa para, intrucat nu au mentionat de existenta sa sau poate e mai simplu sa dezinformam populatia. Aceasta aplicatie solicita consimtantul apelantului pentru a putea fi localizat. Realizarea unei localizari fara consimtamantul persoanei ar constitui o incalcare a drepturilor sale potrivit legilor actuale. Localizarea unei persoane fara consimtantul acesteia se realizeaza doar in cazurile prevazute in Codul de Procedura Penala.

    • Jipa Florin

      Scrie in articol despre aceasta aplicatie. Ce te faci insa cand apelezi de pe alt telefon, cum a fost cazul la Caracal?

  3. Domnule Jipa, la ce structura va referiți atunci când scrieți despre Serviciul de Paza și Protocol?

    Dacă va referiți la http://www.spp.ro/#/, este o diferență mare.

    Cu stima,

Lasă un răspuns