De ziua ei, marina rusă din Marea Neagră și-a umflat mușchii

Marina rusă și-a umflat mușchii la Marea Neagră, de ziua ei. În timp ce ultimii miniștri români ai apărării au declarat că Rusia rămâne principala amenințare la adresa securității României, niciunul nu a reușit să modernizeze flota militară.

De ziua marinei ruse, sărbătorită pe 28 iulie, Flota Mării Negre și-a prezentat principalele nave de luptă, în prezența premierului Dmitri Medvedev. Navele vedetă au fost submarinul Novorosisk și fregata Amiral Makarov.

După războiul din Georgia, marina rusă din Marea Neagră și-a modernizat toată flota, are acum, pe lângă navele auxiliare, conform informațiilor de pe diferite site-uri de știri, un crucișător și un distrugător, cinci fregate și tot atâtea nave purtătoare de rachete, 11 corvete, 7 submarine, 7 nave de desant, la care se adaugă elicoptere și avioane. Toate sunt noi sau modernizate cu ultimele tipuri de sisteme de rachete.

Marinarii sunt bine pregătiți, parte din nave au fost folosite deja în conflictele din zonă, la debarcarea militarilor în Georgia, interzicerea accesului în Marea Azov sau la lansarea de rachete pentru a lovi ținte din Siria.

Tragedia marinei militare române

La noi, ce s-a întâmplat cu flota militară trece dincolo de puterea de înțelegere. Nici dacă îi puneam pe cei mai mari dușmani să aibă grijă de navele militare și tot nu ajungeam așa de rău.

Navele noastre de luptă sunt din era Războiului Rece. În 2003 am achiziționat două fregate britanice, construite în anii 80, dar care nu au sisteme de rachete pentru lupta la suprafață, fiind mai slab înarmate decât fregata Mărășești construită de România în anii 70-80.

Ne chinuim fără succes să modernizăm fregatele de la britanici, submarinul l-am tras pe dreapta, în lipsa bateriilor, din anul 1996, la doar 10 ani după cumpărare și niciun oficial nu are curajul să spună că după atâția ani de nefolosire, singurul loc unde-și mai are rostul este la Muzeul Marinei.

Din 2016 nu reușim să semnăm contractul pentru corvete, chiar dacă sunt bani alocați.

 

Sursa foto: youtube.com

 

Lasă un răspuns