Întâlnirea Putin – Pompeo, o trecere în revistă a divergențelor, fără soluții concrete

Întâlnirea Putin – Pompeo, o trecere în revistă a divergențelor, fără soluții concrete. Marți a avut loc la Soci, Federația Rusă, o întâlnire între președintele Vladimir Putin și secretarul de stat american Mike Pompeo.

Chiar dacă agenda discuțiilor a fost bogată în subiecte legate de Iran, Siria, Ucraina și Venezuela, întâlnirea nu s-a soldat cu nicio soluție la actualele crize de securitate.

Putin a adus în discuție și investigația privind intervenția Rusiei în alegerile din SUA, spunând că au fost doar știri false, dar replica lui Pompeo a fost pe măsură, afirmând că în viitoarele alegeri, din 2020, nu va fi tolerată o intervenție străină.

Oficialii ruși au încercat să arate că Rusia este un jucător global și au sugerat că SUA ar trebui să colaboreze mai mult pentru rezolvarea problemelor externe unde există interes comun.

Pompeo a adăugat că se așteaptă să existe o cooperare mai bună pentru stabilizarea Afganistanului, lupta contrateroristă și dezarmarea nucleară a Coreei de Nord.

Referitor la Venezuela, fiecare parte și-a susținut poziția, Pompeo a arătat că SUA va sprijini în continuare opoziția condusă de Juan Guaidó, în timp ce oficialii ruși au arătat legitimitatea actualului președinte, Nicolas Maduro.

Referitor la Iran, oficialul american a spus că SUA nu dorește un război cu țara arabă, dar dacă interesele americane vor fi atacate, răspunsul va fi unul pe măsură.

Întâlnirea s-a terminat cu posibilitatea ca președintele SUA, Donald Trump, și omologul rus, Vladimir Putin, să se întâlnească la Summitul G 20 din iunie, ținut în Japonia.

One Comment

  1. Pingback: Aeronave rusești interceptate în apropiere de Alaska - GLOBAL DEFENSE News

Lasă un răspuns