Românii, corvetele și DNA-ul

Românii, corvetele și DNA-ul. Vineri, ministrul apărării trebuia să anunțe decizia privind contractul de achiziție al celor patru corvete, dar am aflat că dosarul a luat calea DNA-ului, toată procedura fiind întârziată fără a exista un termen precis de semnare a contractului.

Mai este și varianta anulării procedurii de achiziție și luarea unei decizii politice urmată de un contract guvern la guvenr.

În comparație cu celelalte contracte semnate până acum, care s-au realizat guvern la guvern, achiziția corvetelor este prima care se vrea făcută prin licitație și care prevede și off set, modernizarea celor două fregate luate de la britanici cu aproape 15 ani în urmă.

La o licitație de peste un miliard de euro, ținând cont de tarele societății românești în ce privește contractele cu statul, aproape că lipsa DNA-ului din schemă părea nefirească.

Procurorul Adrian Nicolau, şeful Parchetului Curţii Militare de Apel, a corfirmat pentru G4Media.ro că Parchetul militar a trimis plângerea MApN privind licitaţia pentru corverte la DNA.

Ministrul apărării naționale, Gabriel Leș, promisese într-o declarație de presă din 19 aprilie, că în 2-3 săptămâni se va lua o decizie privind achiziția celor patru corvete pentru forțele navale.

Tot atunci, Gabriel Leș confirmase și ordinea firmelor, conform prețului cel mai mic, care este Naval Grup Constanța, Damen și Fincantieri, dar a subliniat că la desemnarea câștigătorului nu prețul este singurul criteriu, ci se vor lua în considerare și caracteristicile tehnice ale navelor și modul de implicare a industriei naționale de apărare.

Sunt trei firme care se bat pentru contractul estimat la 1,6 miliarde de dolari: Naval Group din Franța – are un parteneriat cu Șantierul Naval Constanța, Damen din Olanda – are șantierele navale din Galați și Mangalia și Fincantieri din Italia – are șantierele navale din Brăila și Tulcea.

Încă de la finalul anului trecut a apărut în publicația franceză ”La Tribune” un articol în care redactorul șef pentru industrii și sevicii, Michel Cabirol, atrăgea atenția asupra intervenției unor oameni politici români în favoarea unui competitor. Jurnalistul a dezvăluit și sumele care ar fi fost licitate de cele trei companii (1,2 miliarde de Naval Group, 1,25 miliarde de către Damen și 1,34 miliarde de compania Fincantieri).

Toate navele de luptă ale forțelor navale sunt din era Războiului Rece, iar cele două fregate achiziționate la mâna a doua în 2003, fără sisteme de rachete pentru lupta la suprafață, sunt mai slab înarmate decât fregata Mărășești construită de România în anii 70-80.

 

Foto: Corveta „Contraamiral Eustațiu Sebastian” în misiune de căutare și salvare – sursă Forțele Navale

Lasă un răspuns