Președintele Poloniei, în mijlocul militarilor, la 20 de ani de la aderarea țării la NATO

Președintele Poloniei, în mijlocul militarilor, la 20 de ani de la aderarea țării la NATO

Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a celebrat împlinirea a 20 de ani de la aderarea țării sale la NATO alături de militarii desfășurați în grupul de luptă NATO din care fac parte și militari români, alături de americani, britanici, croați și polonezi.

Acțiunea s-a desfășurat luna aceasta în Poligonul Bemowo Piskie, unde militarii erau la un exercițiu.

De altfel, în perioada Crăciunului 2018, președintele Andrzej Duda a venit în România, cu o delegație numeroasă, să fie alături de militarii polonezi dislocați la Craiova.

Și România sărbătorește anul acesta 15 ani de la aderarea la NATO și ar fi bine ca politicienii cu atribuții în apărare, care participă la ședințele CSAT, membrii comisiilor de apărare din Parlament și chiar președintele țării, pe lângă simpozioane, conferințe și ceremonii oficiale, să-i viziteze pe militari într-o zi de pregătire, pentru a vedea condițiile reale de instruire și a-i ajuta să-și schimbe mai repede tehnica veche de aproape 40 de ani.

Foto: Sgt. Sarah Kirby, US Army

Lasă un răspuns