România pierde cursa pentru înființarea unei baze americane permanente

România pierde cursa pentru înființarea unei baze militare americane permanente, după ce oficiali SUA au anunțat că se poartă negocieri cu reprezentanți ai guvernului polonez, conform militarytimes.com.

România și Polonia au fost singurele țări din estul Europei care și-au exprimat dorința găzduirii unor baze militare permanente pe teritoriul lor, ca o garanție suplimentară de securitate împotriva acțiunilor militare agresive ale Rusiei. Detalii, aici.

Negocierile sunt avansate, iar oficiali ai Pentagonului au făcut deja o ofertă Poloniei pentru înființarea unei baze militare permanente. De altfel, săptămâna asta, John Rood, subsecretar al apărării pentru politică, a purtat negocieri la Varșovia cu reprezentanți ai ministerului polonez al apărării pentru schițarea principalelor documente ce vor fi semnate de oficialii celor două țări.

Chiar dacă se lucrează deja la acordul tehnic între SUA și Polonia, vor mai trece câțiva ani până la operaționalizarea unei baze militare americane pe teritoriul polonez.

Referitor la subiect, președintele Donald Trump a spus că Polonia s-a oferit să contribuie cu peste două miliarde de dolari la înființarea acestei baze, iar omologul polonez, Andrzej Duda, a adăugat, glumind, că baza militară s-ar putea numi ”Fort Trump”. Cei doi președinți s-au întâlnit în toamna anului trecut la Casa Albă și au discutat despre măsurile necesare contrabalansării agresiunii Rusiei în estul Europei.

Lasă un răspuns