Polonia, prima țară est-europeană care va cumpăra aeronave F-35

Polonia, prima țară est-europeană care va cumpăra aeronave F-35. Ministrul apărării polonez, Mariusz Blaszczak, a anunțat joi că a semnat un plan de modernizare a armatei prin care se vor cheltui aproape 50 de miliarde de dolari pe echipamente noi, printre care și avioane de generația a 5-a.

De altfel, ministrul polonez a spus că achiziția a 32 de avioane de generația a 5-a este prioritară. Cum singurele avioane din această generație disponibile pe piața țărilor NATO sunt F-35 Joint Strike Fighter, produse de compania americană Lockheed Martin, este clar că acest tip va fi ales pentru forțele aeriene poloneze.

Chiar dacă programul F-35 a fost controversat ca urmare a întârzierilor și depășirii bugetului, avionul este cel mai letal în acest moment, cu tehnologie stealth , sisteme avansate de senzori și arme. Poate îndeplini o gamă largă de misiuni: atac la sol, recunoaștere aeriană, misiuni de apărare a spațiului aerian, bombardare strategică și lupte aeriene. Este construit în trei variante, cu decolare și aterizare convențională, cu decolare pe distanță scurtă și aterizare pe verticală și o variantă pentru portavioane. Nu e un avion ieftin, o unitate poate ajunge la 100 de milioane de dolari, dar în cadrul programului de achiziție vor fi cuprinse și pachete de muniție, pregătire piloți și tehnicieni, mentenanță etc.

Polonia s-ar alătura, astfel, grupului restrâns de țări cu astfel de avioane, printre care se numără SUA, Marea Britanie, Canada, Israel, Australia, Norvegia, Japonia, Italia, Belgia, Coreea de Sud, Olanda și Danemarca.

Noile avioane de generația a 5-a ar înlocui vechile aeronave sovietice, MiG-29 şi Su-22 ale forțelor aeriene poloneze.

Polonia a fost prima țară fostă comunistă care a cumpărat, în 2003, 48 de avioane F-16, pe care a dat 3,5 miliarde de dolari, cu un off set mai mare decât suma plătită.

De altfel, în urma unei analize a Ministerului polonez al Apărării, a reieșit că avioanele F-16 second hand sunt scumpe și greu de întreținut.

Alte achiziții care ar urma să fie făcute până în 2026 de armata poloneză sunt submarine, elicoptere și sisteme de rachete sol-aer.

 

Și armata României are o strategie și un plan de achiziții de tehnică nouă derulat pe perioada 2017-2026, dar până acum s-au încheiat doar trei contracte de achiziție, toate guvern-la-guvern, în valoare totală de aproximativ 6 miliarde de euro pentru transportoare Piranha și sisteme de rachete Patriot și HIMARS.

Alte contracte, precum cele de achiziție a patru corvete, a bateriilor de coastă și a autocamioanelor sunt suspendate sau contestate.

Referitor la forțele aeriene, România a cumpărat, în 2013, 12 avioane F-16 second hand din Portugalia și oficialii MApN au anunțat că se va completa prima escadrilă cu încă cinci aeronave, urmând ca pe viitor să se achiziționeze încă 36 de avioane de vânătoare, posibil tot F-16, posibil tot vechi.

 

Sursa foto: lockheedmartin.com

One Comment

  1. BAJAN GHEORGHE

    Polonia este o națiune cu lideri care nu au uitat istoria.
    Spre deosebire de noi, polonezii pun în practică ce au gândit în strategia de achiziții.

Lasă un răspuns