Maduro, președintele cu mustață al Venezuelei

Nicolas Maduro a fost șofer de autobuz, lider de sindicat, ministru de externe, vicepreședinte și mai apoi președinte al Venezuelei.

A acaparat toată puterea și a condus țara după propria știință, dând vina pe forțele străine după fiecare eșec, până a bagat țara într-o criză profundă, când lipsa alimentelor și nivelul sărăciei sunt critice.

Liderii occidentali, în frunte cu președintele SUA, au decis să îl recunoască pe liderul opoziţiei Juan Guaido ca preşedinte interimar al Venezuelei, după ce Guaido, preşedintele Adunării Naţionale din Venezuela, s-a autoproclamat preşedinte interimar al ţării.

Contestarea preşedintelui Nicolas Maduro, inclusiv de mii de protestatari, s-a făcut pe fondul crizei interne grave și a  fraudelor electorale unde Maduro câștigase al doilea mandat.

 

Războiul civil, amenințarea lui Maduro pentru Venezuela

Acum este gata să riște un război civil în loc să plece de la putere. Zilele ca președinte îi sunt pe terminate dar caută cu disperare soluții, precum să se întâlnească chiar cu papa sau președintele SUA, dar fără succes.

Este clar că nu mai poate sta la putere mult timp, chiar și cu ajutorul Rusiei și Chinei. În cazul în care SUA intervine militar, va fi o acțiune de câteva ore, deoarece armata, și dacă ar vrea să lupte, nu este pregătită.

Mai mult ca sigur însă, populația înfometată îl va alunga de la putere, deoarece armata va ezita să folosească forța împotriva propriului popor.

Este un scenariu clasic, în care statul de drept este desființat iar conducerea intră pe mâna unei singure persoane care, când vine vremea decontului, se agață cu disperare de orice și oricine.

A declarat mereu că face totul în folosul poporului, a dat vina pe alte țări pentru eșecul personal și mereu a fost crezut de majoritate, având ca opoziție un grup limitat de intelectuali. Asta până a rămas fără bani și poporul înfometat s-a răzvrătit.

 

Caz clasic când populismul duce la prăbușirea unei nații

Este încă un caz în care un popor se lasă dus de nas de un om fără cultură, cu discurs patriotard și populist.

Pare un scenariu cunoscut de noi și ne amintim de măreția anilor 60 și 70 și declinul începând cu 1980 când ne băteam la cozi pentru alimente.

Mereu vor fi oameni politici dornici de putere deplină, iar cei care declară că vor puterea în numele poporului, de fapt iubesc puterea mai mult decât poporul.

Patrioții adevărați nu acaparează puterea, ci creează condiții pentru oamenii inteligenți și capabili să conducă domeniile cheie ale statului, precum finanțele, economia, externele, infrastructura, învățământul, sănătatea, apărarea etc. În plus, își iau consilieri de excepție și ascultă de sfaturile lor.

Lasă un răspuns