Bell AH-1Z - Viper

VIDEO | Interviu cu Mitch Snyder, CEO și președinte al companiei Bell Helicopter. A fost încheiată prima etapă a studiului privind relocarea unei linii de asamblare în România

Mitch Snyder, CEO și președinte al companiei Bell Helicopter, anunță că prima fază a studiului pentru relocarea în România a unei linii de asamblare pentru elicoptere utilitare și atac s-a închieat. Guvernul de la București a trimis o solicitare la Washington prin care a cerut detalii despre posibilitatea cumpărării a 45 de elicoptere produse de Bell, 24 de atac și 21 utilitare. Compania a decis să facă o analiză a situației industriei din România pentru a vedea dacă o relocare aici este fezabilă. Bell a propus României modele de elicoptere AH 1 Z Viper și UH 1 Y. 

”Capabilitatea pe care noi o oferim este AH 1 Z Viper. Este un elicopter făcut special pentru operațiuni de tip combat. Avem versiunea utilitară, care include transport de trupe și avem versiunea de atac, versiunea pentru artilerie grea. Cea mai interesantă parte este că cele două platforme sunt compatibile în proporție de 85 %. Asta înseamnă că mentenanța, antrenamentul, manualele sunt comune cam 85%. Asta face foarte eficient pentru o țară să opereze cele două versiuni ale elicopterelor. Dincolo de asta, ceea ce noi putem să aducem în România este cooperarea industrială. Am fost in discuții cu IAR Brașov pentru a aduce acolo linia finală de asamblare acolo pentru a crea locuri de muncă în România și pentru a face transfer de tehnologie”, spune CEO-ul companiei americane. 

Mitch Snyder, CEO și președinte al companiei Bell Helicopter

Soicitarea României de a cumpăra AH 1 Z Viper, modelul de elicopter aflat acum doar în dotarea pușcașilor marini, este încă în analiză. 

”Noi lucrăm prin intermediul guvernului Statelor Unite. Guvernul transferă elicopterele către România. Este o interacțiune între guvernele României și Statelor Unite, iar noi lucrăm prin acest proces. Acest sistem funcționează de mult mult timp. Noi, ca parteneri industriali, înțelegem foarte bine cum funcționează. Un lucru foarte important pe care îl aduce este transparența. Este o tranzacție de la guvern la guvern ”, spune Mitch Snyder

Bell AH-1Z - Viper
Bell AH-1Z – Viper

Oficialul BELL spune că cele două modele de elicoptere sunt 85% compatibile. 

Sunt câteva lucruri pe care procesul din Statele Unite il pune pe masă în acest moment. Unul este ajutorul primit de la pușcașii marini. Ei au capacitatea operațională despre cum să lucreze, cum să opereze un elicopter de atac. În procesul de tranziție, guvernul Statelor Unite, prin oficiul de achiziţii militare pentru străinătate, va ajuta România să înveţe cum să opereze aceste tipuri de elicoptere, utilitare și de atac. Un alt lucru grozav este compatibilitatea. Atunci când înveți să operezi elicopterul utilitar, înveți să faci și atacul. Este o variantă puțin diferită, dar felul în care îl pilotezi, întreţii și te antrenezi sunt toate la fel

Bell UH-1Y -
Bell UH-1Y –

Maroc, Bahrain,Australia, Polonia și Thailanda sau anunțat că sunt interesate de modelul de elicopter de atac AH 1 Z Viper. 

 

 

One Comment

  1. Pingback: Aviatia Magazin » Blog Archive » Achizitia de elicoptere Viper si Venom avanseaza. Reactii contradictorii despre linia de asamblare

Lasă un răspuns