Proiect de lege: Militarii pot rămâne în activitate, la cerere, până la împlinirea vârstei de 65 de ani

Inițiatorii proiectului de lege spun că sistemul militar se contruntă cu un ”deficit îngrijorător de resursă umană calificată ”. Proiectul dă posibilitatea creșterii vârstei de pesionare, dar numai în anumite condiții, pentru ca specialiștii să fie păstrați în sistem. 

”Cadrele militare din armele şi serviciile sau specialităţile militare în care se înregistrează deficite majore de personal sau cadrele militare care nu îndeplinesc condiţiile de pensionare la împlinirea vârstei standard de pensionare, potrivit legii, pot fi menţinute în activitate după împlinirea vârstei standard de pensionare până la împlinirea vârstei de 65 de ani, în funcţie de nevoile instituţiei militare, la solicitarea sau cu acordul acestora şi cu aprobarea anuală a conducătorului instituţiei”, se arată în documentul publicat pe siteul Camerei Deputaților și semnat de parlamentarii PSD Căprar Dorel-Gheorghe și  Weber Mihai, alături de Surgent Marius-Gheorghe, deputat ALDE. 

În proiect se precizează că ”limitele de vârstă în grad până la care cadrele militare în rezervă pot fi menţinute în evidenţă sunt de 57 de ani pentru clasa I, 62 de ani pentru clasa a II-a şi 65 de ani pentru clasa a III-a”.

Anul trecut, peste 2000 de militari s-au pensionat, printre aceștia se numără și mulți generali cu funcții importante în cadrul unităților. “Aceste fenomene au creat un vid pe segmentul resursei umane cu vârsta şi experienţa necesare asigurării continuităţii actului de comandă sau executării unor sarcini complexe”, mai menționează inițiatorii. 

DOCUMENTELE OFICIALE POT FI CONSULATE AICI 

 

Lasă un răspuns