#3 Veteranii români ai războiului din Afganistan. Militar român, din Angola în Afganistan

În ediția de astăzi îl avem invitat pe domnul colonel Dorin TOMA, comandantul brigăzii 9 Mecanizată „MĂRĂȘEȘTI” din Constanța. Este unul dintre comandații de elită din Armata României. A avut o misiune în Angola, una în Irak, una în Albania și două misiuni pe frontul din Afganistan. A strâns experiențe care n-ar putea fi povestite nici în trei cărți. Am încercat să aflăm măcar câteva dintre trăirile pe care le-a avut pe front. A fost comandant de pluton, companie, batalion și acum de brigadă. Are peste 3000 de oameni în subordine.

Seria ”Veteranii români ai războiului din Afganistan” continuă. Dacă și voi vreți să vă spuneți povestea de pe front puteți să trimiteți un e-mail pe adresa globaldefensenews@gmail.com.

Această prezentare necesită JavaScript.

Ați trecut prin toate eșaloanele armatei. Ați început în Angola, apoi Afganistan. Cât de greu a fost?

La fiecare nivel responsabilităţile unui lider sunt diferite. Provocările pe care trebuie să le surmonteze, în special în ceea ce priveşte lucrul cu subordonaţii, sunt diverse. Pentru a putea îndeplini atribuţiile specifice unei poziţii este necesară experienţa anterioară obţinută la un eşalon inferior. Astfel, dacă la fiecare nivel experienţa liderului este completată şi cu executarea unei misiuni într-un teatru de operaţii, acesta va avea formate şi antrenate toate competenţele şi abilităţile necesare îndeplinirii funcţiei respective.  În activitatea mea am avut privilegiu să comand structuri diferite, atât în ţară dar şi pe timpul executării unor misiuni în teatrele de operaţii. Fiecare astfel de experienţă are propriile ei provocări date de nivelul structurii dar şi de specificul misiunii. Astfel, pe timpul participării la misiunea de menţinere a păcii din Angola din anul 1995, plutonul pe care îl comandam a fost dislocat, pe calea aerului, într-o zonă controlată de insurgenţă (UNITA), zonă despre care nu aveam nicio informaţie la vremea respectivă. În urma primelor contacte cu liderii militari locali, aceştia ne-au sprijinit să ne îndeplinim misiunea şi să identificăm o cale de comunicaţie astfel încât, ulterior, să se poată disloca terestru şi restul efectivelor, echipamentelor şi materialelor.  Comandant de companie fiind, pe timpul participării la misiunea ALBA din Albania din anul 1997, altele au fost provocările. Deşi misiunea a fost de scurtă durată, obiectivul acesteia a fost foarte clar definit, iar ritmul de desfăşurare a acţiunilor a fost ridicat. În aceste condiţii, o atenţie deosebită trebuia acordată întreţinerii tehnicii militare, în special pe timpul nopţii, pentru ca a doua zi să poată executa noi misiuni, aceasta şi din cauză că mare parte din tehnica dislocată în teatrul de operaţii era improprie, necorespunzătoare tipului misiunilor şi terenului din zona de acţiune. Exercitând actul de comandă la toate eşaloanele înveţi, de exemplu, că la nivelurile inferioare apare necesitatea de exercitare a comenzii într-o abordare mult mai flexibilă, descentralizată, care sa promoveze iniţiativa comandanţilor.

Cum i-ați convins pe oameni să vă accepte ideile?

Pentru un ofiţer activitatea de stat major este esenţială în formarea acestuia. Orice lider, comandant trebuie, la un moment dat, să lucreze într-un stat major. Un comandant are nevoie să îi fie prezentate cât mai multe variante, opţiuni, în funcţie de timpul avut la dispoziţie, pentru a lua o decizie cât mai rapid şi cât mai bună, bazată pe analiză aprofundată şi argumente profesionist formulate. Astfel, cu seriozate, profesionalism iţi poţi impune punctul de vedere dar cu condiţia să înţelegi intenţia comandantului pe care acesta o formulează.

Care a fost rețeta succesului?

Încrederea este cea mai importantă resursă pe care un lider o deţine şi, la fel ca respectul, se câştigă cu greutate dar se poate pierde foarte uşor, în special în condiţiile unor circumstanţe deosebite, pe timpul desfăşurării acţiunilor militare. Capitalul de încredere pe care un lider îl are se bazează pe exemplul personal, competenţa profesională şi integritatea de care trebuie să dea dovadă în orice situaţie. Încrederea subordonaţilor în lider dar şi a liderului în militari este elementul esenţial care duce la succes şi are un rol important în menţinerea moralului trupelor la un nivel ridicat. Pe timpul misiunii executate de Batalionul 495 Infanterie în Afganistan, pe care îl comandam, în anul 2011, militarii erau dislocaţi în 8-9 baze de operare permanente sau temporare, dispuse pe distanţe de zeci de kilometri, astfel că planificarea şi conducerea acţiunilor avea un caracter de independenţă, însă se baza pe încrederea pe care o aveam în comandanţii subordonaţi dar şi pe încrederea pe care aceştia o aveau în deciziile luate la nivelul comenzii batalionului.

Care a fost cea mai dificilă sarcină pe care ați avut-o în calitate de comandant?

Liderul trebuie sa-si exprime cu claritate intenţia si viziunea, deoarece este foarte important ca subordonaţii să înţeleagă ce efecte trebuie să obţină şi de ce este necesar a se obţine aceste efecte. Activitatea unui lider, prin natura poziţiei pe care o ocupă, presupune, în primul rând, luarea de decizii, atât în cazarma dar mai ales la campanie. Deciziile pe care un lider le ia influenţează activitatea sau chiar existenţa subordonaţilor săi. Procesul de analiză desfăşurat de o întreagă echipă este complex şi depinde foarte mult de experienţa si expertiza statului major. Însă, cu toate acestea, în momentul luării deciziei liderul este singur iar asumarea consecinţelor deciziei luate este deplină.

Va mai aduceți aminte o misiune pe care ați considerat-o grea?

Cea mai dificilă misiune pe care am desfăşurat-o în cariera mea a fost cea de comandant al Batalionului 495 Infanterie în Afganistan, în anul 2011. Unitatea pe care o comandam urma să îşi execute misiunea în cea mai dificilă zonă în care au acţionat contingente din Armata României iar în acea perioadă situaţia de securitate în zonă era deosebit de periculoasă. Ştiam că erau necesare un efort deosebit şi o abordare curajoasă, ofensivă, din partea tuturor militarilor pentru a avea succes. La intrarea în teatrul de operaţii exista o fereastră de oportunitate când, de regulă insurgenţii se retrăgeau în locuri sigure, iar atacurile asupra Forţelor Coaliţiei erau mult reduse. Am considerat că era foarte important să fim pro-activi şi nu reactivi, iar pentru aceasta trebuia să preluăm iniţiativa. În prima lună de misiune efortul depus de militari a fost deosebit, ritmul acţiunilor fiind foarte ridicat, astfel încât să cunoaştem mediul în care acţionăm, atât cel fizic, cât şi cel uman. Astfel, când sezonul de toamnă al acţiunilor militare a reînceput, militarii Batalionul 495 aveau iniţiativa pe care au păstrat-o până la ieşirea din teatrul de operaţii, controlau terenul fizic dar şi cel uman (interacţionau periodic cu comunităţile locale şi liderii locali, dezvoltau proiecte în sprijinul acestora).

În continuare am căutat să menţinem un ritm ridicat al acţiunilor şi caracterul imprevizivil al acestora, prin planificarea a peste 40 de operaţii deliberate inclusiv asalturi aeriene şi desfăşurarea permanentă a misiunilor de prezenţă. Pentru realizarea surprinderii, infiltrarea în zona de acţiune se desfăşura noaptea iar itinerariile folosite erau, pe cât posibil diferite, evitând rutina.

Deciziile dumneavoastră îi afectau pe toți militarii din subordine. A fost vreun moment de cumpănă?

Îmi amintesc un moment greu pe care a trebuit să îl depăşim, pe timpul misiunii din teatrul de operaţii Afganistan, în ziua de 25 octombrie 2011. În acea zi, insurgenţii au executat 10 atacuri directe si indirecte ,complexe asupra patrulelor sau bazelor în care erau dislocaţi militarii batalionului. Pe tot timpul zilei am continuat să executăm misiunile planificate, chiar am intensificat ritmul acţiunilor, preferând această abordare decât retragerea forţelor în baze, ceea ce probabil insurgenții dealtfel și voiau. Astfel a crescut nivelul de încredere al populației locale în Forţele Coaliţiei dar şi în structurile Armatei Naţionale Afgane cu care acţionam.

Aţi comandat Batalionul 495 în Afghanistan, batalion care a planificat şi executat asalturi aeriene. Cum aţi motivat oamenii să îndeplinească o misiune inedită şi atât de dificilă ?

Toţi militarii batalionului dar în special comandanţii de companie şi alţi militari care ocupau poziţii cheie în cadrul unităţii au înţeles încă din timpul pregătirii  pentru misiune intenţia comandantului, modalitatea pe care urma să o adoptăm pentru îndeplinirea misiunii. Aceasta presupunea şi controlul zonelor izolate care, de cele mai multe ori erau sub controlul insurgenţilor şi folosite de aceştia ca zone sigure de adăpostire, pentru depozitarea şi aprovizionarea cu materiale necesare confecţionării dispozitivelor explozive improvizate, armament şi muniţie, materiale de propagandă, stupefiante, etc. Armamentul, dispozitivele improvizate erau folosite, în principal, împotriva militarilor Coaliţiei.

Angajarea unor astfel de raioane izolate unde existau informaţii că acţionează insurgenţi era mai uşor a se executa aerian decât terestru, bineînţeles cu o planificare şi pregătire minuţiosă a întregii acţiuni. Existau şi riscuri pe care ni le asumam dar şi cu sprijinul partenerului american am beneficiat de tot sprijinul necesar pentru ca aceste riscuri să fie diminuate. Militarii au înţeles că este o bună oportunitate de a reduce ameninţarea la adresa noastră dar şi o şansă de a ne perfecţiona, deprinde competenţe şi abilităţi noi în planificarea, conducerea şi executarea unei operaţii foarte complexe în care erau implicate mijloace de luptă diverse, de culegere de informaţii, de sprijin aerian apropiat, elicoptere de atac, elicoptere pentru transport aerian, etc. Rezultatele obţinute au fost încurajatoare (angajarea şi neutralizarea unor celule insurgente, capturarea de armament, muniţii şi materiale folosite la confecţionarea dispozitivelor explozive improvizate, materiale de propagandă, stupefiante, etc.), aspect care a dus la motivarea suplimentară a militarilor pentru a îndeplini o astfel de misiune.

Ce i-aţi întreba pe cei care se pregătesc să devină noii comandanți ai Armatei României ?

Procesul acesta de formare a unui lider militar este continuu, de lungă durată, proces care presupune şi numeroase sacrificii pe care un ofiţer trebuie să le facă, în special în relaţie cu viaţa personală. Vei lipsi la multe momente importante din viaţa familiei tale, nu vei fi prezent la unele momente importante din viaţa copilului tău. Un militar care doreşte să devină lider militar trebuie să îşi asume conştient aceste sacrificii. Sunteti gata sa va asumati lucrul acesta ?

Nota: Fotografiile din articol sunt din arhiva personală a colonel Dorin TOMA

 

Lasă un răspuns