Cyber News: Spirite agitate în regiunea Golfului Persic după un „hack” la agenția oficială de presă a Qatarului

Presupusul incident cibernetic la agenţia oficială de presă a Qatarului (The Qatar News Agency – QNA) agită spiritele între naţiunile din Golful Persic, transmite Reuters . Situaţia a degenerat şi peste 20 de site-uri de ştiri, printre care şi cel al reţelei Al-Jazeera, au fost blocate de statele vecine Qatarului, anunţă agenţia Associated Press citată de ABC News.

Serviciul de presă guvernamental a precizat că site-ul agenţiei de presă QNA a fost accesat de „o entitate necunoscută” care a publicat un fals comunicat atribuit emirului Tamim bin Hamad Al Thani, relatează BBC  . Declaraţiile false vizau politica externă americană în regiune la o zi după vizita preşedintelui american Donald Trump, detaliază Al Arabiya.

A fost „hack” sau a fost atac? Este întrebarea pe care şi-o pun cei de la Arab News , în timp ce Al Arabiya încearcă să demonstreze că nu a fost niciun atac cibernetic care ar fi provocat publicarea declaraţiilor.

Qatarul a fost ţinta hackerilor şi în trecut. În 2016 au avut loc scurgerile de informaţii despre mii de clienţi ai Băncii Naţionale a Qatarului, printre care oficiali de prim rand şi angajaţi guvernamentali, iar în 2012 virusul Stuxnet a criptat sistemele informatice ale companiei de gaze naturale RasGas, după un atac similar la compania petroliferă de stat din Arabia Saudită

În aşteptarea rezultatelor investigaţiei presupusului atac cibernetic la agenţia QNA, cazul rămâne un exemplu potrivit pentru a ilustra cum un „fake news” inflamează naţiunile şi ameninţă securitatea într-o regiune sensibilă şi de ce infrastructurile instituţiilor de presă naţionale ar trebui să intre în categoria „siguranţă naţională”.
Contributor: Mihaela Pană

One Comment

  1. Pingback: Cyber News: Follow-up | Tensiune la Doha. Anchetă FBI la agenţia oficială de presă. Ţările din Golf se delimitează de Qatar – GLOBAL DEFENSE

Lasă un răspuns