Siria. Copiii războiului. O generaţie sacrificată.

De ce te interesează un conflict aflat atât de departe de România. Nu e războiul nostru! Ce interes avem noi? În ultimii şase ani am primit frecvent aceste întrebări/comentarii. Da. Mă interesează conflictul din Siria şi cred că ne influenţează direct, chiar dacă suntem la 2500 de kilometri distanţă. Conflictul sirian intră în anul şapte şi a provocat un dezastru umanitar care ne-a afectat direct. Vidul de putere din Siria a lăsat loc pentru naşterea organizaţiei teoriste Stat Islamic. Cu o organizare nemaintalnită pănă acum, ISIS a reuşit să lovească în inima Europei. Au lăsat semnătura terorii la Paris, Bruxelles şi în alte capitale europene. A urmat valul de migraţie fără precedent în istoria recentă. Consecinţa: rediscutarea libertăţii de mişcare în Uniunea Europeană.

 

Cum a început…
Imi aduc aminte de prima ştire pe care am citit-o despre ce se întâmpla în Siria. Era în primăvara lui 2011. La început nu a fost un subiect de Breaking News pentru că lumea era obişnuită cu revoltele din ţările arabe. 17190928_10212801868867286_2745763012880860100_nTotul era privit în contextul “Primaverii Arabe”, mişcări de stradă care au început în 2010 în 14 ţări. Cea mai răsunătoare a fost în Egipt şi a culminat cu răsturnarea regimului Hosni Mubarak, un lider care a avut puterea timp de 36 de ani.
Revenind la Sira, primele ştiri erau despre protestele din oraşul sirian Daraa. Lucrurile au început să devină mai serioase doar atunci când au apărut primele relatări despre decizia forţelor guvernamentale de a reprima orice formă de protest. S-a deschis focul asupra manifestanţilor. Tancurile au fost scoase pe stradă. Au urmat prosteste în Alep, Homs şi Damasc. Forţele aflate sub comanda preşedintelui Bashar al Assad au încercat să păstreze controlul şi au arestat peste 3000 de manifestanţi în primele săptămâni.
A urmat un dezastru umaitar
Oamenii care au ieşit în stradă au cerut mai multe drepturi. Doreau să se poate exprima liber , fără ca statul să le cenzureze părerile. Guvernul a refuzat să facă un pas înapoi, iar asta a dus la divizarea armatei. Motivând că nu pot să tragă în proprii cetăţeni, mai mulţi generali au dezertat si au format Armata Siriană Liberă.17097819_10212802138274021_1897842532692785654_o
Au preluat controlul mai multor regiuni de la graniţa cu Turcia, dar regimul Assad a ripostat şi a început să folosească aviaţia militară pentru a bombarda opoziţia şi pentru a descuraja. Aşa s-a ajuns la EXOD. Aproape şase milioane de oameni şi-au părăsit locuinţele in primii ani de război. Au fugit în zone pe care le-au crezut sigure…doar le-au crezut pentru că bombardamentele au ajuns şi acolo. S-au mutat in alta mare, dar au fugit si de acolo. Astăzi sunt aproape 4.500.000 de sirieni care au fugit din ţară şi-au refugiat la vecini, în Turcia, Liban, Iordania şi Irak.
Dacă ne uităm la harta din lateral, putem vedeam că printre aceşti oameni sunt foarte mulţi copii. O să vă spun mai multe despre ei.
Luxul apei pe dealul cu măslini
Adevărul poate să devină prima victimă într-o zonă de conflict. În 2013 am ajuns pe teritoriul sirian unde i-am întânit pe oamenii care au pierdut totul. Se refugiaseră pe un deal cu măslini, aproape de Turcia. Dimineaţa începea pentru ei cu o goană nebună după un litru de apă potabilă. Da. Era important, vital. Se apropia vara, iar acolo temperaturile se apropiau de 40 de grade Celsius.17097683_10212802301878111_3420016475033626353_o
Că să reuşească să umple un PET cu apă, srienii de pe dealul cu măslini fugeau după o cisternă. Şoferul maşinii nu oprea pentru că îi era teama de mulţimea care ar fi putut deveni violentă. Lupta pentru apă. Mi-a rămas mult timp în minte imaginea asta. Am găsit acolo sute de copii de toate vârstele. Av
eau o şcoală improvizată într-un cort donat de o organizaţie umanitară. La şcoală era la fel ca acasă. Dormitorul, bucătăria, baia erau tot într-un cort, dar inocenţa… Cei mici se bucurau atunci când desenau. Distracţia mare era atunci când repetau cântece sau când se jucau cu mingea, una pentru toti copiii din tabara. Lucruri simple. Cei mari priveau în gol. Încercau să se lege de ceva, de orice, de matematică, de literarură. Unii s-au slavat citind, visând, altii….Aici e problema. Mii de tineri sirieni au văzut decapitări, au fost nevoiţi să trăiască alături de extremişti în zonele ocupate de ISIS.
Unii s-au născut o dată cu războiul . Au ajuns acum la vârsta de şase ani şi cunosc detalii despre arme. Cei mai mari au ajuns să creadă în extremismul violent. Norocosii care au plecat din ţară se gândesc acum la vinovaţi. De ce şi-au părăsit casele, şcoala, prietenii? Este o generaţie sacrificată, o generaţie uitată, marcată profund de crimele războiului. Care sunt consecinţele? Greu de estimat, dar cred că va fi mult mai greu procesul de a construi o democraţie şi de a aduce stabilitatea în Siria.
După şase ani…
Se împlinesc peste 2000 de zile de conflict. Siria s-a transformat într-un ”teren de război proxy”, o confruntare a intereselor regionale şi mondiale. Copiii din Siria au simţit efectele armelor chimice, foametei, lipsei asistenţei medicale de baza. 17192582_10212802724488676_2789087669061963673_oAu asistat şi la neputinţa comunităţii internaţionale, zeci de convoaie umanitare au fost bombardate. Regimul Bashar al Assad rezistă. Are susţinerea Rusiei şi pe cea a Iranului. Turcia, una dintre ţările susţinătoare ale opoziţiei, şi-a schimbat şi ea strategia. A declarat război miliţiilor curde care ocupă regiuni importante din nordul Siriei. Totuşi, Trucia găzduişte cel mai mare număr de refugiaţi sirieni, peste 2. 500. 000.
 
Ce e de făcut?
Toţi specialiştii pe care i-am întrebat mi-au spus că soluţia este politică. E necesar un consens între marile puteri. Un conflict armat, o intervenţie terestră ar crea şi mai multe victime. Varianta asta cred că stă în picioare atunci când vorbim de schimbarea regimului politic. Dar cum pot fi curăţate regiunile ocupate de terorişti? Analiştii militari spun că singura soluţie este intervenţia în forţă. O operaţiune similara cu cea pentru eliberarea oraşului Mosul din Irak. Pentru un astfel de pas e nevoie, din nou, de voinţă politică.

Lasă un răspuns